11 iul. 2023 | 09:21

Zboruri anulate de o companie aeriană. Planurile de vacanță a 180.000 de oameni, afectate 

ULTIMA ORĂ
Zboruri anulate de o companie aeriană. Planurile de vacanță a 180.000 de oameni, afectate 

O companie aeriană britanică a anulat 2% dintre zborurile ce au fost programate în sezonul de vară, astfel că au fost afectate planurile de vacanță a 180.000 de oameni. Reprezentanții companiei au explicat motivul din spatele acestei decizii.

Motivul anulării zborurilor

Zborurile au fost anulate de EasyJet, cea mai mare companie aeriană din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după numărul de pasageri, din cauza problemelor legate de controlul traficului aerian din Europa.

Reprezentanții companiei au mai transmis că EasyJet are o mulţime de echipaje şi piloţi, dar îngrijorările legate de traficul aerian au dus la anularea a 1.700 de zboruri, majoritatea de la cea mai mare bază de la aeroportul Gatwick din Londra, din cele 90.000 programate pentru restul lunilor iulie şi august.

Potrivit acestora, 95% dintre pasagerii afectaţi au fost deja orientaţi către un zbor alternativ, pentru că EasyJet a avut în mare parte zboruri consolidate cu frecvenţe mari.

Reprezentanții EasyJet au declarat luni că efectuarea unor modificări acum înseamnă că ar putea evita anulările de ultimă oră, ce sunt mai costisitoare şi le provoacă mai multe neplăceri pasagerilor.

Spaţiul aerian al Europei, afectat de războiul din Ucraina

Spaţiul aerian al Europei a fost afectat de războiul din Ucraina, lăsând mai puţină capacitate pentru aeronave. În plus, problemele de personal în unele locaţii de control aerian şi grevele provoacă blocaje, ceea ce face ca anulările în ziua respectivă să fie mai probabile.

”Ne pare rău pentru orice inconvenient pe care acest lucru l-ar fi cauzat”, au transmis reprezentanții companiei EasyJet într-un comunicat.

De altfel, industria turismului este în alertă maximă pentru întreruperi în această vară, după ce sezonul de vârf din Europa de anul trecut a fost afectat de zboruri anulate, provocând haos în aeroporturi, deoarece industria nu a avut suficient personal pentru a face faţă revenirii rapide a cererii după pandemia de coronavirus.

Eurocontrol, care gestionează spaţiul aerian european, a avertizat că probabil că în această vară punctul slab va fi reprezentat de problemele legate de controlul traficului aerian.