Neversea 2023, festivalul cu de toate, pentru toți: e bine sau rău?

La Neversea am fost prima oară anul trecut. Mi-a plăcut, în mare parte, de aceea am decis să merg și anul acesta. Acum, lasă-mă să-ți povestesc cum mi s-a părut ediția de anul acesta, dar, mai ales, comparativ cu cea de anul trecut.

În primul rând, este extrem de posibil să nu fii de acord cu părerea mea sau, din contră, să te regăsești total în rândurile următoare. Umila mea părere este din perspectiva jurnalistului prezent la festival, dar și a unui consumator de muzică electronică, ceea ce era Neversea, până anul acesta.

Așadar, mi-am făcut acreditarea de presă, procesul foarte ușor, organizatorii prompți cu aprobările, am așteptat ziua de 6 iulie și am vrut să mă distrez. Nu pot să spun că nu m-am simțit bine, dar mi-a lăsat și un gust amar.

Țin să precizez că de vreo doi ani sunt consumatoare de festivaluri. De anul trecut am început să merg la Saga, Untold, Nostalgia, Neversea. Înainte de pandemie mai fusesem doar la Electric Castle. Dar am idee ce s-a întâmplat la edițiile din trecut ale acestor festivaluri.

Anul 2025 aduce mari schimbări pentru aceste cinci zodii. Vor da lovitura pe toate planurile, norocul le va surâde

Cât costă să închiriezi o cabană cu 6-7 camere la munte, în perioada Crăciunului 2024. Prețurile au crescut foarte mult față de anul trecut

Să încep cu lucrurile bune, demne de apreciat și pentru care vreau să felicit organizatorii Neversea. Nu pot să nu fac o comparație cu Saga, care a avut loc luna trecută, în București. De fapt, nu suportă comparație, în ceea ce privește organizarea. De la cozi imense la acces, top-up, toalete, baruri, până la faptul că după jumătate de oră de la începerea festivalului, nu mai aveai hârtie igienică în întunecatele toalete ecologice, nu mai existau săpun și apă să te speli pe mâini, Saga a fost un fiasco în ceea ce privește organizarea. Neversea a excelat la acest capitol: nu am stat la nicio coadă, deși au participat aproximativ 280.000 de oameni din toate colțurile lumii, conform organizatorilor. Am intrat imediat în festival pe la Acces General, cozile la baruri, toalete și top-up erau mici sau, dacă erau mai mari, barmanii făceau față cu brio, iar poate cel mai important, am avut parte de apă și săpun, după o perioadă în care aceste festivaluri au avut de suferit, în timpul unei pandemii.

Mi-au mai plăcut la Neversea activările partenerilor, faptul că aveai multe activități la care puteai participa, premii pe care le puteai câștiga, zone de divertisment și, cel mai important, faptul că aveai unde să te așezi, dacă (cel mai probabil) te lăsau picioarele la un moment dat. Existau cornere special amenajate, șezlonguri etc. La Saga, în afară de borduri, nu aveai unde să te așezi. Groaznic.

Ce s-a ascultat la Neversea 2023

Referitor la acces, Neversea s-a organizat, și anul acesta, pe plaja Modern din Constanța. Deci, dacă locuiești în Constanța sau dacă ai avut cazare în oraș, accesul a fost foarte ușor, Bolt și Uber au venit repede, cu un cost mic. Pe de altă parte, la Saga trebuia să te înarmezi cu răbdare și mulți bani, ca să ajungi acasă de la Romaero. Menționez că anul trecut, când Saga a fost organizat pe Arena Națională, accesul a fost mult mai ușor.

Acum, partea cea mai importantă, desigur, muzica. Că doar de-aia mergi la un festival. Pentru muzică. În anii trecuți, Neversea delecta publicul cu mai multe genuri muzicale de care te puteai bucura la mai multe scene, după cum urmează. Scena Temple era casa genului techno și tech house și găzduia artiști în premieră în România precum Paul Kalkbrenner sau Amelie Lens. Pe această scenă au mai urcat artiști precum Arapu, Cezar B2B Prâslea, Jamie Jones, Mahony, Milo Spykers, Nina Kraviz, Priku, Raresh, Richy Ahmed, Sit și Sublee B2B Cap.

Apoi, pe scena The Ark cântau artiști din zona de hip-hop, rap, trap, dubstep. Aici, puteai asculta trupe precum Culese din Cartier sau Șatra Benz ori artiști ca Grasu XXL și DubFX. De asemenea, scena Daydreaming era locul de unde fanii puteau asculta muzică electronică. Pe scena Oasis urcau DJ români și internaționali apreciați din lumea tech house și deep house, printre care Claptone, Anna Tur, Kasia, Korolova, Le Twins, Ferreck Dawn, Moonsound, Pascal Junior, Paul Damixie, Rosario Internullo.

Deci, în anii trecuți, în cele patru ediții de Neversea, muzica era preponderent electronică, cu niște excepții la scena The Ark, unde era despre trap și hip-hop, mai mult. Aici, ca o paranteză personală, în afară de Șatra Benz, care nu face parte din preferințele mele muzicale, scena The Ark era chiar bună și nu simțeam că face notă discordantă la un festival de muzică electronică sau că e în vreun fel deranjantă muzica de acolo.

Țin minte că anul trecut m-a deranjat că am auzit o manea pusă de excentricul DJ Salvatore Ganacci la Saga (pe care nu înțeleg de ce îl mai tot cheamă, când sunt atâția alți DJ buni. De fapt, înțeleg: cererea). Sau că, tot anul trecut, Alan Walker a pus tot o manea la Neversea, pe main stage. Nu știam ce mă așteaptă anul ăsta… Ca idee, aseară pe la ora 2 noaptea, când efectiv m-au “lăsat” și picioarele, și nervii, după patru zile de umblat prin festival printre manele, în drumul spre ieșire, din șase scene, la trei sau patru dintre ele auzeai manele. La Main Stage, adică la scena principală, unde era 90% din public, se auzea Florin Salam de la DJ Ganacci, la Balkaniada Stage, nu mai are rost să zic ce se auzea, la scena Retro, îți puteai “delecta” timpanele cu Liviu Vârciu sau ceva de genul, că nu mă pricep prea bine… Deci, mai că mi-era dor de Gheboasa sau de OG Eastbull, care avuseseră concerte înainte cu câteva zile, la scena The Ark. Dacă te gândeai că Saga a fost mai prejos, te înșeli. Doar că mai puțină manea acolo. Dar a existat. Au respectat și ei trendul.

Plus pentru Neversea: în timp ce Saga a anulat headlineri, artiști pentru care oamenii plătiseră bilete, uneori anulările nefiind anunțate deloc (Sickik) sau anunțate doar cu câteva ore înainte ca artistul să urce pe scenă, deși se știa cu două zile înainte (Wiz Khalifa), la Neversea nu s-a pus problema de astfel de lucruri. Toți artiștii anunțați au performat – au fost doar câteva delay-uri la notificările din aplicație care anunțau momentul în care va urca pe scenă un artist și m-au indus puțin în eroare.

Evident, cererea există și publicul pentru asemenea genuri muzicale există, că altfel, oamenii nu ar fi fost în extaz, fredonând versurile “marilor” noștri artiști naționali. De aceea, pot să înțeleg de ce organizatorii Neversea au decis anul acesta să transforme acest festival de muzică electronică în Maneliada.

Întrebarea care vine, însă, este: va mai fi dispus publicul care avea alte așteptări, din anii trecuți, să plătească bilet la anul sau se vor orienta oamenii spre festivaluri din afară, unde nu ești obligat să fii poluat fonic cu incultura românească? Deja, din comentariile de pe rețelele de socializare, oamenii își arată nemulțumirile.

Cu toate astea, nu pot să nu apreciez un artist ca J Balvin, care a avut show, coregrafie, a cântat live (spre deosebire de mumble rapperi precum Lil Pump sau Lil Uzi Vert care au știut doar să se plimbe pe scenă, făcând playback, și să se arunce cu capu-n garduri) sau Ckay, care ar fi putut, totuși, să aibă parte de niște condiții tehnice mai bune și să se audă mai bine. Nu sunt DJ, nu pun muzică electronică, unii ar zice că sunt “manele spaniole sau africane”, dar nu poți să nu apreciezi că au avut o performanță artistică live. Ba mai mult, am apreciat că J Balvin și-a adaptat unele piese și a remixat câteva melodii, în stilul muzicii electronice.

Probabil voi merge și la Untold, anul acesta. Acolo, am văzut că nu au schimbat scenele. Doamne-ajută… Sunt aceiași organizatori, în caz că nu știai. Ce pot să spun despre prima ediție de Untold la care am participat, anul trecut, este că am rămas profund impresionată și nu cred că e ceva ce am să reproșez. Sper să nu-mi schimb părerea luna viitoare.

În final, aș vrea să mai menționez un singur aspect. Chiar dacă cererea din partea publicului e mare, chiar dacă este profitabil să satisfaci și astfel de gusturi și vrei să audă cât mai multă lume de tine, calitatea ar trebui să primeze. La o asemenea organizare ireproșabilă, la asemenea artiști de top (vezi Apashe, Don Diablo, Tujamo, Claptone, Morten, Aoki), este extrem de trist să nu încerci să educi publicul, ci să îi dai exact ceea ce dorește.

Ar mai fi multe de spus, dar trebuie să merg să ascult niște Mozart cu Sepultura, ca să-mi revin.