07 iul. 2023 | 15:11

Ministrul Muncii și șeful CJ Ilfov își pasează vina de la unul la altul în cazul căminelor groazei. Cine are atribuții să închidă centrele

ULTIMA ORĂ
Ministrul Muncii și șeful CJ Ilfov își pasează vina de la unul la altul în cazul căminelor groazei. Cine are atribuții să închidă centrele

Marius Budăi, ministrul Muncii, a transmis, vineri, într-o conferință de presă la Guvern că este șocat de verificările din centrele de îngrijire din Ilfov și București și că pus la dispoziția anchetatorilor toate detaliile de licențiere și funcționare a acestora. Totodată, a spus că a propus premierului o serie de măsuri pentru prevenirea unor astfel de fapte, printre care introducerea camerelor de vedere în astfel de centre. Legat de situația șefului DGASPC Ilfov care a fost trimis în judecată și încă se află în funcție, Budăi a spus că dacă era șeful CJ Ilfov ,acesta nu mai era în funcție.

Bilanțul prezentat de ministrul Muncii

„Am făcut în aceste două zile o analiză a condițiilor de licențiere în primul rând a acestor centre. Trebuie să vă mărturisesc, în calitate de vechi angajat în asistență socială, sunt efectiv șocat și indignat de ce am văzut la TV și tot apare zilnic în presă prin acele stenograme, este revoltător și sper ca într-un termen scurt organele de anchetă să acționeze cu fermitate și cei vinovați să răspundă în fața legii.

  Voi prezenta cronologic licențierea acestor centre. Am constatat în cazul asociației Sf Gabriel cel Viteaz că prima licență a fost eliberată în martie 2021 sub semnătura ministrului de atunci. Licența s-a reînnoit în noiembrie 2022.

Anual Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială trebuie să facă controale la aceste centre pentru a observa ceea ce înseamnă respectarea condițiilor minime ca acestea să aibă licență.

Ceea ce m-a contrariat foarte mult ca vechi lucrător este ceea ce am găsit la nivelul dosarelor de acreditare, ceea ce este în discrepanță majoră, cu ceea ce se prezinte public, trebuie să fim atenți la următoarele fotografii. Când ne uităm la aceste fotografii o să vedeți că parcă sunt imagini dintr-un hotel de lux. Sunt pozele de la dosarul de licențiere

Lipsesc de aici din unele dosare, lipsesc fotografiile cu oameni, însă discrepanţa fiind uriaşă trebuie să vedem cum a fost posibil aşa ceva. Toate aceste probe, începând cu februarie 2023 au fost puse la dispoziţia DIICOT şi sper ca aceste organe să facă lumină cât mai rapid”, a explicat Marius Budăi, vineri într-o conferință de presă.

Ministrul Muncii Marius Budăi a mai spus că va solicita o informare de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov privind verificările făcute lunar în cazul centrelor de îngrijire a bătrânilor.

Camere de vederi în centre, propunerea ministrului Muncii

„Voi solicita o informare şi de la DGASPC Ilfov cu privire la verificările pe care le-au făcut lunar atunci când ordonanţau la plată facturile și dădeau aprobare pentru plata factorilor. DGASPC Ilfov era în contract cu aceste centre de îngrijire şi asistentă, iar lunar ordonanţau la plată şi verificau tot ceea ce înseamnă respectarea condițiilor minime. Vă rog să îmi scuzați emoțiile. Cred că e obligatoriu ca la nivelul DGASPC Ilfov să se demareze controale

Am prezentat câteva măsuri: introducerea în legislație introducerea unor camere de luat vederi pentru monitorizarea activității din aceste centre astfel încât dacă este cazul înregistrările să fie puse la dispoziția organelor de anchetă 

Vom afișa pe site-ul ministerului Muncii o listă a centrelor verificate după care care lista va fi actualizată periodic, vom reglementa procedurile de colaborare cu reprezentanții societății civile”, a mai punctat ministrul Marius Budăi.

 

Marius Budăi a punctat faptul că ministerul nu are atribuții să închidă centrele și pasează vina la Consiliul Județean Ilfov.

„În august anul trecut am avut un control, care a fost pus la dispoziția anchetatorilor.Noi nu avem posibilitatea să închidem centrele, noi punem informațiile la dispoziția DGASPC. Nu fac o pasare a vinei. Vă spun cum e legislația.

Cel care contractează un serviciu, orice serviciu, și îl plătește lunar, are obligația să îl verifice. Din februarie-martie 2023, am continuat controalele și toate informațiile au fost puse la dispoziția DIICOT și a poliției”, a mai punctat Budăi.

Replica șefului CJ Ilfov

Șeful CJ Ilfov, Hubert Thuma a declarat, vineri, într-o intervenție la Digi24 că instituția pe care o conduce  nu are atribuții de control în centrele private de îngrijire a bătrânilor.

„Nu vorbim de orori, vorbim de nereguli. DGASPC urile nu au atribuții de control în centrele private. Controlul îl face ministerul muncii, prin AGEPIS, nu prin DGASPC. Am văzut interevenția lui și pur și simplu cred că nu este bine informat.

AGEPIS-ul și ANEPIS-ul care sunt în subordinea dânsului. Ultimele controale au fost acum în iunie”, a declarat Hubert Thuma

Ce spune despre șeful DGSAPC Ilfov, care a fost trimis în judecată și încă conduce instituția

Directorul DGASPC Ilfov, Iulian Bogdan Pîntea, este în funcție din anul 2013. El a fost trimis în judecată de către judecătorii de la Tribunalul Ilfov pentru comiterea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

“Faptele inculpatului care, în perioada aprilie-mai 2021, prevalându-se de calitatea de director al DGASPC Ilfov, a obținut de la subalterna sa informații nepublice cu privire la declarațiile persoanei vătămate minore din dosarul penal 3270/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea după care le-a transmis numitei M.D. care, la rândul său, le-a comunicat numitei B.P., mama unuia dintre suspecții cercetați în cauza penală, în scopul ca acesta din urmă să poată formula o apărare care să-l exonereze de răspunderea penală, vătămându-se astfel interesele persoanei vătămate şi afectând urmărirea penală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 304, alin. 1 C.P”, Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Întrebat de această situație Marius Budăi a spus că dacă el conducea CJ Ilfov, șeful DGASPC era suspendat din funcție.

„Este o întrebare bună pe care cu siguranță cred că o să o adresați și președintelui Consiliului Județean Ilfov, indiferent de la ce partid este. Dacă eu aș fi fost președinte la CJ Ilfov aceea persoană nu mai era acolo, pe durata procesului, era suspendat”, a punctat ministrul Muncii.