07 iul. 2023 | 06:30

Victoria dimineții de la Dacia, vestea care va bucura fanii gigantului de la Mioveni: s-a întâmplat în 2023

ACTUALITATE
Victoria dimineții de la Dacia, vestea care va bucura fanii gigantului de la Mioveni: s-a întâmplat în 2023

Dacia este cel mai important constructor autohton de autoturisme, reușind în fiecare an să depășească uzinele Ford. Mai fascinant este însă că a făcut o treabă grozavă în a-și impune mașinile în tot mai multe piețe europene, nu doar pe meleaguri mioritice.

Cea mai recentă victorie a Dacia a fost înregistrată în Marea Britanie, unde vânzările constructorului de la Mioveni s-au bucurat de un salt de 27% în primele șase luni din 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dacă ne uităm doar în luna iunie, creșterea a fost de 25,8%. Principalii jucători din piață care au dus la această explozie de interes pentru autovehiculele românești au fost companiile și cumpărătorii de flote.

Dacia, mai relevantă decât crezi în Marea Britanie

În primul semestru din 2023, Dacia a vândut nu mai puțin de 15.404 vehicule în Regatul Unit, în creștere cu 27,19% față de perioada similară din 2022. Anul trecut pe vremea asta vorbeam de doar 12.111 unități, după cum se arată într-o analiză SMMT (Societatea Producătorilor și Comercianților de Automobile).

La nivelul întregii piețe din Marea Britanie, vânzările de mașini noi au crescut în iunie până la pragul de 177.266 de unități, fiind a 11-a lună consecutivă de creștere, chiar dacă, în continuare, vorbim de o performanță sub pandemie. Creșterea este în special impresionantă pe zona de vehicule electrice cu baterii (BEV). Ca referință, acea listă include atât mașini electrice, cât și hibrid și s-a bucurat de un salt anual de 39,4%.

Ca o posibilă explicația pentru creștere numărului de achiziții stă și reducerea TVA în Regat la încărcarea publică pentru electrice. Punctual, conform SMMT, șoferii care își încarcă mașina acasă plătesc un TVA de 5%, în timp ce valoarea crește la 20% pentru utilizatorii rețelei publice în scopul încărcării mașinilor electrice.

„Acest lucru este incorect și riscă să întârzie o mai mare adoptare, astfel încât reducerea TVA la încărcarea publică a VE va contribui la a face ca deținerea unui VE să fie mai echitabilă și mai atractivă pentru mai multe persoane”, a declarat directorul general Mike Hawes într-un comunicat.

În primele șase luni din 2023, în Marea Britanie au intrat nu mai puțin de 949.729 de autoturisme noi, cu o creștere de 18,4% din punct de vedere anual. Absorbția BEV a atins un nivel record de 152.968 de livrări până în prezent în acest an, a declarat organismul industrial. În privința modelelor preferate de britanici, lista include Ford Puma, Vauxhall Corsa, Nissan Qashqai, Tesla Model Y şi Hyundai Tucson, conform Reuters.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele