Tragica poveste a Prințului John, băiatul ținut secret de Familia Regală Britanică

Povestea prințului John, uneori amintit sub numele de „Prințul pierdut”, este una cu adevărat tragică, după cum îți vom relata în cele ce urmează.

Ascuns de ochii curioșilor din cauza unei boli, o mare parte din viața lui a fost plină de speculații și mister, deoarece nici măcar familia lui nu părea prea dornică ca lumea să știe că el există, din păcate.

John a fost copilul lui George și Mary, prințul și prințesa de Wales, și s-a născut la data de 12 iulie 1905. În acel moment, el era al șaselea la la rând, la tronul britanic.

John, numele blestemat

Una dintre primele decizii luate în numele tânărului prinț a fost considerată foarte ciudată și, în unele cercuri, de rău augur.

Trucul pentru ca robinetele din baie să fie mereu strălucitoare. Cu ce trebuie să le ștergi ca să rămână curate zile la rând

Iluzia optică care îți păcălește creierul. Dacă vezi două fețe în culori diferite, ai picat în capcană, de fapt

Și anume, ne referim chiar la numele lui. La naștere, titlul său complet a fost Alteța Sa Regală Prințul John de Wales.

Motivul din spatele controversei are legătură cu moștenirea lăsată în urmă de regele John I, care a condus națiunea în secolul al XIII-lea. Deși el a fost omul care a semnat Magna Carta, este încă considerat unul dintre cei mai neplăcuți regi, din toate timpurile.

Este atât de nepopular, încât, până în ziua de azi, este descris în mod regulat ca fiind un personaj negativ în majoritatea adaptărilor cu și despre Robin Hood.

Cu toate acestea, tânărului i s-a dat numele John Charles Francis și a fost alintat „Johnnie” de către familia sa.

Primii ani ai prințului au fost foarte fericiți și aproape că nu nimeni nu avea niciun indiciu cu privire la ceea ce urma să se întâmple. Părinții lui îl adorau, avea cinci frați cu care să se joace și locuia pe o proprietate imensă în Sandringham.

La fel ca mulți copii ce vârsta sa și din clasa sa socială, a fost crescut de dădacă, în acest caz o femeie pe nume Charlotte „Lalla” Bill. Aceasta avea să aibă grijă de el de la nașterea până la moartea sa.

Despre Prințul John se spune că era destul de obraznic, veșnic pus pe șotii.

Odată, în timpul unei cine pe care o găzduiau părinții săi, el s-ar fi îmbrăcat în nativ american și apoi le-ar fi stricat părinților evenimentul. Mai mult, ar fi obișnuit să-l necăjească pe bunicul său, fără încetare.

Prințul John și-a câștigat porecla „The Imp” pentru comportamentul său agitat. Făcea în mod constant glume pe seama oamenilor, punea lipici pe mânerele ușilor, ace pe scaune și așa mai departe.

Cele mai multe dintre aceste șoții sunt considerate a fi normale pentru un băiat de vârsta lui, cu toate acestea, începea să devină evident că agitația lui depășea sferele obișnuitului.

Autismul s-a dovedit a fi afecțiunea ce a cauzat modificările de comportament în cazul lui John. În zilele noastre, simptomele acestei boli sunt considerate indicatori clasici, dar la acea vreme domeniul medical se confrunta încă cu o mare lipsă de informații.

De asemenea, Prințul John a început să sufere crize epileptice îngrozitoare încă de la vârsta de doar patru ani, acestea devenind tot mai chinuitoare, pe măsură ce a crescut.

Familia regală a trăit, la drept vorbind, întotdeauna într-o lume foarte diferită față de noi ceilalți, iar prințul John a început să fie văzut ca o amenințare pentru acea lume. Se credea că sângele albastru era într-adevăr mai pur decât roșul clasic, iar John, care avea boli derivate din genele sale, nu se plia pe cerințe.

Cum l-au scos din schemă pe Prințul John

După 1913, el a încetat să mai apartă imagini oficiale cu familia, lipsind chiar și din fotografia de familie făcută pentru nunta de argint a părinților săi, în 1918.

Mulți s-au întrebat dacă a fost vorba despre excludere conștientă săvârșită de familie, din rușine, sau pur și simplu rezultatul faptului că nu a putut niciodată să stea nemișcat la poză.

El a fost trimis să locuiască la Wood Farm, alături de dădacă sa, Lalla, menționată anterior. În ciuda faptului că era bine îngrijit, era izolat total de familia sa, dar și de copiii de vârsta sa, singurii oameni din preajma sa fiind dădacă și celelalte servitoare din casă.

Ba mai mult decât atât, copilului i s-a refuzat dreptul la școală, părinții concediindu-i toți profesorii pe care îi avusese până atunci.

Ideea de a-l separa pe John de părinții săi nu a fost văzută ca un act de cruzime, la acea vreme, ci mai degrabă o decizie pragmatică bazată pe circumstanțe, având în vedere starea lui de sănătatea.

Totuși, el s-a apucat de grădinărit, la sugestia bunicii sale, Alexandra, iar aceasta a început, de asemenea, să-l viziteze din ce în ce mai des, ceea ce l-a ajutat pe micul prinț din punct de vedere moral.

Într-o scrisoare către părinții săi, ea a scris că „Prințul John este foarte mândru de casa lui, dar tânjește după un tovarăș de joacă”.

Cum s-a lovit de un refuz, bunica, împreună cu dădaca sa, a încercat să-i găsească prieteni de joacă printre localnici, iar așa a apărut Winifred Thomas în peisaj, ceea ce l-a ajutat pe băiat să-și recapete buna dispoziție.

„Nu am îndrăznit să-l lăsăm să stea cu frații și sora lui, pentru că îi supără atât de tare, cu atacurile care devin atât de grave și se întâmplă atât de des”, se arăta într-o declarație.

Moartea „Prințului pierdut”

În data de 18 ianuarie 1919, tânărul prinț John murea, din păcate, în somn, după o criză severă de epilepsie, la vârsta de numai 13 ani.

Dădaca lui, Lalla, a fost, poate, cea care a suferit cel mai mult în urma morții. Pentru tot restul vieții, femeia avea să păstreze o fotografie a lui Johnnie pe noptiera ei. Pe fotografie scria „Nanny, te iubesc”.

Multă vreme, oamenii din Marii Britanii nu au știut mai nimic despre John sau despre afecțiunea de care suferise copilul.

Totuși, la un moment dat, Daily Mirror a preluat subiectul. Evident, acest lucru a destabilizat masiv încrederea pe care oamenii o aveau în Familia Regală a Marii Britanii.

În zilele noastre, cei care se declară împotriva monarhiei din Marea Britanie aduc existența nefericită a prințului ca principal argument pentru care această instituție ar trebui să fie înlocuită cu o alta, mizându-se pe metehnele învechite ale Familiei Regale Britanice.