03 iul. 2023 | 13:15

Care sunt județele cu cele mai multe note de zece. Situația în București

ULTIMA ORĂ
Share
Care sunt județele cu cele mai multe note de zece. Situația în București

Ministerul Educației a transmis, luni, într-un comunicat de presă că doar 54 de elevi care au susținut examenul de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10. Acestea sunt cele mai puține note de zece din ultimii zece ani. Elevii pot depune azi contestații, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 7 iulie.

Unde s-au luat cele mai multe note de zece

Cele mai multe medii de 10 s-au obținut în București și în județele Constanța, Argeș și Prahova (5 medii de 10 în fiecare).  Topul este continuat de județele Iași și Sălaj, cu 4 medii de 10 fiecare, iar apoi Bacău și Timiș, cu 3 medii de 10 în fiecare județ.

În București, 5 candidați au luat media 10 la examenul național de Bacalaureat, spre deosebire de anul trecut când în Capitală au fost 34 de medii de zece.

La Colegiul Naţional “I.L.Caragiale” a fost o 1 medie de 10, la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” , tot o medie de 10,, la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” au fost 2 medii, iar la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” a fost raportată tot o medie de 10.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10;
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10;
  • Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568);

Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).

  • Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților. 

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

  • Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 7 iulie.

Pentru a fi declarat promovat la acest examen, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulate):

  1. recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea mediei 6 (minium) la probele scrise.