19 iun. 2023 | 11:55

Netflix nu stă degeaba: anunțurile au fost făcute la Tudum și te vor bucura dacă ești fan animații

ACTUALITATE
Netflix nu stă degeaba: anunțurile au fost făcute la Tudum și te vor bucura dacă ești fan animații

La evenimentul Tudum, ediția 2023, Netflix a oferit content suficient pentru a se repoziționa strategic pe piață, printre care trailere pentru două adaptări live-action foarte așteptate ale unor seriale animate îndrăgite.

One Piece primește un trailer complet de la Netflix, înainte de premiera care va avea loc în data de 31 august pe serviciul de streaming, în timp ce va trebui să ne mulțumim cu un scurt teaser pentru Avatar: The Last Airbender, care nu va fi disponibil pentru vizionare până în 2024.

Trailerul One Piece, de 90 de secunde, arată distribuția și interpretarea live-action a animației de succes.

Ne vom reîntâlni, astfel, cu Monkey D. Luffy, cel care se poate întinde precum cauciucul, iar tot aici vor juca Roronoa Zero, Emily Rudd ca Nami, Jacob Romero Gibson ca Usopp și Taz Skylar ca Sanji, printre alții.

Între timp, teaserul de 37 de secunde pentru Avatar: The Last Airbender nu ne oferă niciun detaliu despre distribuție sau alte informații din care am putea înțelege mai multe.

În schimb, vedem simboluri ale celor patru națiuni: Triburile de Apă, Regatul Pământului, Națiunea Focului și Nomazii Aerieni.

Se presupune că Gordon Cormier va juca rolul lui Aang, Kiawentiio rolul lui Katara, Ian Ousley, rolul lui Sokka și Daniel Dae Kim rolul lui Fire Lord Ozai.

Avatar: The Last Airbender se reinventează fără creatorii săi

În urmă cu câțiva ani, creatorii seriei originale Avatar: The Last Airbender, Michael DiMartino și Bryan Konietzko, au părăsit proiectul Netflix.

„Mi-am dat seama că nu pot controla direcția creativă a serialului, dar puteam controla modul în care reacționăm noi”, a spus DiMartino, în 2020.

„Așa că, am ales să părăsesc proiectul. A fost cea mai grea decizie profesională pe care a trebuit să o iau vreodată și, cu siguranță, nu una pe care am luat-o cu ușurință, dar a fost necesară pentru fericirea și integritatea mea creativă”, a mai spus acesta.

Totuși, el a adăugat la acea vreme că adaptarea Netflix „are potențialul de a fi bună”. Va trebui să așteptăm până anul viitor pentru a afla dacă este, sau nu, așa.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele