14 iun. 2023 | 12:21

Se dau până la 5 salarii pentru acești români: situația în care trebuie să fii, ca să primești banii în cont

ACTUALITATE
Se dau până la 5 salarii pentru acești români: situația în care trebuie să fii, ca să primești banii în cont

Autoritățile de la București au decis să mai dea o mână de ajutor unei anumite categorii sociale din România. Este vorba despre persoanele ce cad victime violențelor îndreptate asupra lor și care au de suferit de pe urma acestor acte.

Conform noilor prevederi legale, persoanele ce au de suferit de pe urma unor acțiuni violente, vor putea primi anumite compensații financiare care să le ajute, cât de puțin, să depășească momentul dificil prin care trec.

Se pare că ar fi vorba despre un așa-zis ajutor de urgență al cărui cuantum este destul de consistent. Vorbim despre o limită maximă de până la cinci salarii minime brute pe țară.

Pentru ce poți primi cinci salarii în cont. Ce spune noua lege

Potrivit celor menționate într-o analiză realizată de avocatnet.ro, „ajutorul se poate acorda doar dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României și victima este:
-cetățean român;
-cetățean străin ori apatrid care locuiește legal în România;
-cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene (UE), aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracțiunii;
-cetățean străin sau apatrid cu reședința pe teritoriul unui stat membru al UE, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracțiunii”.

Românii interesați de acest ajutor trebuie să știe că vor găsi toate detaliile de care au nevoie în textul HG 541/2023. „Voucherele reprezintă un avans din compensația financiară la care au dreptul victimele, ce poate fi folosit pentru acoperirea nevoilor urgente. Suma acordată ca ajutor de urgență trebuie să se încadreze în limita valorii a cinci salarii de bază minime brute pe țară din anul respectiv. Anul acesta, salariul minim are valoarea de 3.000 de lei„, mai notează sursa citată.

„Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 17 din Metodologie, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării”, mai prevede actul normativ.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele