Donald Trump, acuzații la adresa lui Joe Biden, în cazul documentelor clasificate: „Cel mai malefic şi mai atroce abuz de putere”
Donald Trump a declarat că Joe Biden a făcut ca el să aibă de dat explicații din cauza unor acuzaţii false şi fabricate de care democratul şi numeroşi alţi preşedinţi ar fi vinovaţi. Fostul lider de la Casa Albă, care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, a adăugat că acesta a fost „cel mai malefic şi mai atroce abuz de putere” din istoria Statelor Unite ale Americii.
Trump, despre Joe Biden
Donald Trump a susţinut un discurs la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey, în care a criticat administraţia Joe Biden pentru punerea sa sub acuzare în cazul documentelor clasificate pe care le-ar fi păstrat la reședința lui.
„Astăzi am asistat la cel mai malefic şi mai atroce abuz de putere din istoria ţării noastre. Este trist să vezi cum un preşedinte în exerciţiu corupt a făcut ca principalul său adversar politic să se confrunte cu acuzaţii false şi fabricate de care el şi numeroşi alţi preşedinţi ar fi vinovaţi, chiar în mijlocul unor alegeri prezidenţiale în care pierde foarte mult”, a declarat Trump.
De asemenea, Donald Trump a spus că acuzaţiile federale ce au fost formulate împotriva sa reprezintă o „interferenţă electorală şi încă o încercare de a truca şi fura alegerile prezidenţiale”.
Fostul președinte american declarat că are dreptul să umble prin cutii şi să separe dosarele personale de documentele guvernamentale. În plus, el a precizat că nu a apucat să verifice toate materialele transferate de la Casa Albă înainte ca agenţii FBI să facă percheziții, anul trecut, la reşedinţa sa din Mar-a-Lago.
Donald Trump a pledat nevinovat
Trump a pledat nevinovat la toate cele 37 de acuzații legate de presupusa manipulare defectuoasă a unor documente clasificate. Avocaţii lui au cerut un proces cu juraţi în timpul punerii sub acuzare a fostului preşedinte, marţi, la un tribunal federal din Miami.
Înainte de punerea sub acuzare a fostului președinte american, şerifii adjuncţi de la tribunal l-au înregistrat pe Donald Trump în baza de date şi au făcut copii electronice ale amprentelor sale digitale.
Însă, aceștia nu i-au făcut lui Donald Trump şi o fotografie de identificare, pentru că inculpatul este uşor de recunoscut. Procesul de înregistrare a durat aproximativ 10 minute.
Donald Trump, primul fost președinte american care se confruntă cu acuzaţii penale la nivel federal, nu a fost încătuşat, aşa cum nu s-a întâmplat nici la începutul lunii aprilie, la New York, undese confruntă cu un alt proces.