Criza imobiliară din România a trecut de scăderea tranzacțiilor, a prețurilor: ce se întâmplă cu construcțiile, cifrele oficiale
În ultimul an, s-a discutat din ce în ce mai des de o bulă imobiliară în România, alimentată de creșterea prețurilor la apartamente într-o mână de orașe mari. Dacă până acum lucrurile erau relative, bulgărele de zăpadă se pare că a ajuns în sfârșit până la eforturtul dezvoltatorilor de a realiza construcții noi.
Problema sectorului imobiliar din România a început odată cu creșterea inflației pe meleaguri mioritice, aceasta s-a reflectat în creșterea dobânzii de referință din partea BNR. La rândul ei, respectiva dobândă a a crescut inițial indicele ROBOR și, mai târziu, IRCC. Astfel, foarte mulți români s-au aflat în situația dublării ratelor la bancă și, mai ales, în imposibilitatea de a-și mai achita creditele. Dincolo de consecința evidentă a particularităților financiare din piață, românii și-au pierdut încrederea în predictibilitatea sistemului bancar. Astfel, nu și-au mai luat credite, nu au mai cumpărat locuințe, a scăzut numărul tranzacțiilor.
În timp ce primele 5 luni din acest an au marcat o explozie a numărului de tranzacții imobiliare efectuate cu cash, până la 60% din totalul tranzacțiilor din Capitală, de fapt, numărul total al tranzacțiilor s-a prăbușit cu aproximativ 30% față de acum un an. Cu alte cuvinte, doar cei care nu depind de bănci își mai cumpără un apartament în 2023.
Ce se întâmplă în piața imobiliară din România
Institutul Național de Statistică a publicat cel mai recent studiu referitor la numărul de locuințe date în folosință pe teritoriul României, iar cifrele sunt în scădere. În primul trimestru al acestui an, s-au dat în folosință cu 578 de locuințe mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la o valoare totală de 15.329 de unități.
În mod previzibil, cele mai multe locuințe sunt realizat în continuare în mediul urban, aproximativ 61,5% din total. Potrivit statisticii oficiale, repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I din 2023, comparativ cu perioada similară din anul anterior, numărul locuințelor finalizate cu fonduri private s-a diminuat cu 856 de locuințe, dar s-a majorat din fondurile publice cu 278 de unități locative.
Distribuția în profil regional atrage atenția asupra unei scăderi semnificativ mai ales în București – Ilfov (-885 locuințe), Nord-Vest (-740), Centru (-262) și Vest (-69). Au existat și câteva excepții de la reguli, majorări fiind înregistrate pe Nord-Est (+796 de locuințe), Sud-Est (+351), Sud-Vest Oltenia (+190) și Sud-Muntenia (+41).