09 iun. 2023 | 09:55

Atârnăm de un fir de ață și nici nu ne dăm seama: temperaturile globale cresc de la un an la altul

ACTUALITATE
Atârnăm de un fir de ață și nici nu ne dăm seama: temperaturile globale cresc de la un an la altul

Emisiile de gaze cu efect de seră au atins un maxim istoric, ceea ce a determinat o creștere a schimbărilor climatice cauzate de oameni.

Acest lucru se întâmplă, desigur, în ciuda promisiunilor venite din partea factorilor de decizie și a celor mai mari companii din lume de a salva planeta de combustibilii fosili.

O nouă analiză, realizată de 50 de oameni de știință, a avertizat că încălzirea indusă de om a atins o medie de 1,14 °C în ultimul deceniu (2013-2022), adică peste nivelurile preindustriale, în creștere cu 1,07 °C între 2010 și 2019.

Studiul care ar trebui să ne dea de gândit

Studiul explică că acest lucru rezultă din emisiile de gaze cu efect de seră care ating niveluri record. Echivalentul a 54 de gigatone de dioxid de carbon a fost eliberat în atmosferă, în medie, în fiecare an, în ultimul deceniu.

Dacă această tendință nu este redusă urgent, atunci lumea va depăși pragul vital de 1,5 °C peste temperaturile preindustriale, cât de curând.

„Chiar dacă nu suntem încă la o încălzire de 1,5°C, carbonul va tinge cote critice probabil în doar câțiva ani, deoarece avem o triplă tendință de încălzire din cauza emisiilor foarte mari de CO2, încălzire din creșterea altor emisii de gaze cu efect de seră și încălzirea din reducerea poluării”, a declarat, într-un comunicat, profesorul Piers Forster, director al Centrului Priestley pentru viitorul climatic de la Universitatea din Leeds.

„Dacă nu vrem să vedem obiectivul de 1,5°C dispărând în oglinda noastră retrovizoare, lumea trebuie să lucreze mult mai mult pentru a reduce emisiile”, a adăugat Forster.

O parte cheie a cercetării a analizat așa-numitul „buget de carbon”, o estimare a cât de mult carbon poate fi emis pentru a oferi o șansă de 50-50 de a menține temperaturile globale în pragul de 1,5°C.

„Această actualizare arată o încălzire intensă a climei noastre, determinată de activitățile umane. Este un semnal de alarmă oportun pentru bilanțul global din 2023 al Acordului de la Paris. Ritmul și amploarea acțiunii climatice nu sunt suficiente pentru a limita escaladarea riscurilor legate de climă”, a explicat dr. Valérie Masson-Delmotte, cercetător în domeniul climei de la Université Paris-Saclay.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele