09 iun. 2023 | 14:55

Povestea Unității Militare japoneze 731, din al Doilea Război Mondial: experimentele bizare care aveau loc aici

ACTUALITATE
Povestea Unității Militare japoneze 731, din al Doilea Război Mondial: experimentele bizare care aveau loc aici

Aceste experimente ale Unității Militate 731, despre care vom vorbi în cele ce urmează, se numără printre cele mai îngrozitoare crime de război comise vreodată și care au rămas, practic, nepedepsite.

Al Doilea Război Mondial a devastat viețile a peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume. Japonia a început războiul atacând Manciuria, în 1931, ca mai apoi să intre în război cu China, în 1937.

Acest lucru a zguduit China din temelii, astfel că au fost declanșate un război civil și o foamete care, probabil, au ucis laolaltă mai mulți oameni decât trăiesc în prezent în Canada și Australia, iar ororile au durat până la „eliberarea” sovietică a țării, în 1945.

Totuși, dintre toate atrocitățile pe care Japonia Imperială le-a dezlănțuit asupra poporului chinez, în timpul acestei ocupații brutale, probabil niciuna nu a fost la fel de îngrozitoare precum cele ce s-au întâmplat în Unitatea 731.

Unitatea 731, o pepinieră a groazei

Unitatea 731 a devenit, în cele din urmă, o pepinieră de asamblare pentru bolile armate care, dacă ar fi fost desfășurate pe deplin, ar fi putut ucide toată planeta, cel mai probabil.

Tot acest „progres” a fost, desigur, construit pe suferința deținuților, care au fost ținuți ca subiecți de testare, în incubatoare de boli, până când Unitatea 731 a fost închisă, la sfârșitul războiului.

Yoshimura Hisato, un fiziolog repartizat la Unitatea 731, pare să fi avut un interes deosebit pentru hipotermie. Ca parte a studiului asupra leziunilor membrelor, Hisato obișnuia să scufunde membrele captivilor într-o cadă cu apă plină cu gheață până când acestea înghețau cu totul.

Hisato încerca apoi diferite metode de încălzire rapidă. Uneori, făcea acest lucru stropind membrul cu apă fierbinte, uneori ținându-l aproape de un foc deschis, iar alteori lăsând subiectul netratat peste noapte pentru a vedea cât timp durează până moare.

Unitatea 731 și-a început povestea ca o simplă bază de cercetare, investigând efectele bolilor și rănilor asupra corpului uman.

La început, pacienții erau voluntari din rândurile armatei japoneze.

Metodele de studiu absolut barbare

Vivisecția, spre exemplu, este practica mutilării corpului uman, fără anestezie. Mii de bărbați și femei, în mare parte prizonieri comuniști chinezi, precum și copii și oameni în vârstă, au fost infectați cu boli precum holera și ciuma, apoi le-au fost îndepărtate organele pentru examinare, înainte de a muri.

Subiecții au avut parte de practici sinistre ce au implicat membre amputate și reatașate în cealaltă parte a corpului, în timp ce altora li s-au zdrobit sau înghețat membrele sau li s-a tăiat circulația pentru a observa progresul cangrenei.

În cele din urmă, atunci când nu se mai putea lucra pe deținuți, aceștia erau împușcați sau uciși prin injecție letală, deși s-a raportat că unii ar fi fost chiar îngropați de vii. Niciunul dintre captivii chinezi, mongoli, coreeni sau ruși din Unitatea 731 nu a supraviețuit.

Mai mult decât atât, s-a studiat efectul diferitelor arme asupra corpului uman, pentru a se testa eficacitatea acestora.

Între timp, expunerea prelungită la raze X a ucis mii de participanți la cercetare și a provocat arsuri oribile.

Bolile venerice, testate pe deținuți

Bolile venerice au reprezentat mereu un pericol pentru forțele armate, încă din perioada Egiptului Antic și, prin urmare, este de la sine înțeles că armata japoneză a devenit interesată de simptomele și tratamentul sifilisului.

Pentru a afla amănunte suplimentare, medicii repartizați la Unitatea 731 au infectat victimele cu boli și nu au aplicat tratament pentru a observa cursul neîntrerupt al bolii.

Pentru a se asigura că trasmiterea bolii este eficientă, mai multor bărbați infectați li s-a ordonat să violeze atât femeile, cât și bărbații captivi, pentru ca mai apoi să fie monitorizați pentru a se observa debutul bolii, dar și parcursul.

Prizonierele erau violate frecvent

Dincolo de experimentele cu sifilis, violul a devenit o practică comună a experimentelor Unității 731.

De exemplu, femeile captive aflate la vârsta fertilă erau uneori impregnate cu forța, astfel încât să se poată face experimente diverse pe ele.

După ce erau infectate cu diverse boli, expuse la arme chimice sau sufereau leziuni, gravidele erau disecate pe viu și studiate, pentru a se observa ce efecte au relele tratamente asupra lor, dar și asupra copiilor nenăscuți.

Cercetătorii Unității 731 nu au publicat niciodată aceste rezultate, iar lucrările par să nu fi supraviețuit anilor de război.

Unitatea 731 a folosit zeci de mii de prizonieri în mai multe baze din Manciuria, care fuseseră ocupate de forțele imperiale anterior.

Deținuții acestor facilități au fost infectați cu câțiva dintre cei mai letali agenți patogeni cunoscuți de știință, cum ar fi Yersinia pestis, care provoacă ciuma bubonică și pneumonică, și tifos, despre care japonezii sperau să se răspândească de la o persoană la alta pentru a depopula zona.

Pentru a reproduce cele mai letale tulpini, medicii monitorizau pacienții pentru a observa apariția rapidă a simptomelor și progresia.

Un membru al Unității 731 și-a amintit mai târziu că prizonierii foarte bolnavi și fără rezistență erau primii supuși la tratamente absolut îngrozitoare, fiind considerați cantitate neglijabilă. Nici ceilalți nu scăpau „ieftin”, totuși.

Ciuma și antraxul, arme letale de război

Testele cu pricina ar fi fost puse în practică și în război. Din relatările contemporane, se știe că mai bine de 2.000 de civili ar fi murit de ciumă și că alți aproximativ 1.000 au murit în imediata apropiere a localității Yiwu, după ce ciuma a fost dusă acolo de lucrătorii feroviari bolnavi. La rândul său, infectarea cu antrax a dus la decesul a 6.000 de oameni.

Câțiva ani mai târziu, mai exact când războiul se apropia de sfârșit, Japonia avea în plan, de asemenea, să bombardeze America cu purici afectați de ciumă, dar nu a mai avut ocazia.

În august 1945, după ce Hiroshima și Nagasaki fuseseră deja bombardate, armata sovietică invadase Manciuria și anihilase complet armata japoneză, iar împăratul citise la radio declarația de capitulare, Unitatea 731 a fost desființată oficial.

Documentele au fost, în mare parte, arse, distrugându-se, astfel, orice informație pe care echipa reușise să o genereze în cei 13 ani de studiu.

Cercetătorii s-au întors, în cea mai mare parte, la viața normală, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată, mulți dintre ei devenind membri proeminenți ai societății.

Până în prezent, Japonia nu și-a cerut scuze pentru ororile comise în cadrul acelei unități.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele