Mesajul dimineții de la Casa de Pensii: se dau pensii fabuloase în România, se aruncă cu bani în acești pensionari
În fiecare lună, Casa de Pensii publică un raport legat de situația pensiilor din România, o radiografie a realității financiare din buzunarul pensionarilor de pe meleaguri autohtone. Cel mai recent astfel de raport are mari șanse să-ți crească tensiunea.
Un fost magistrat se bucură în România de o pensie de peste 50.000 de lei, peste 10.000 de euro. În mod previzibil, aceasta este o pensie specială, nu e bazată pe contributivitate la stat și, mai ales, nu are sub nicio formă vreo legătură cu salariul din ultimul său an de activitate. Dacă mai ai în vedere că sunt zeci de români care au activat în același domeniu și au pensii de serviciu de peste 40.000 de lei, parcă îți vine să-ți schimbi cariera.
Cele mai mari pensii din România, clasamentul de la Casa de Pensii
Cea mai mare pensie de serviciu din România, în valoare brută, este egală cu 50.359 de lei. Nu mai există pensii peste pragul psihologic de 10.000 de euro, dar cea de pe locul doi se apropie foarte mult, este vorba de 48.015. Pe ultima poziție de pe podium, tot un magistrat înregistrează un venit lunar din pensie de 46.827 de lei. Pe locurile patru și cinci din același top înfiorător sunt pensii de 44.904 lei și 44.143 de lei, conform datelor prelucrate de Adevărul.
Prima pensie specială cu o valoare incredibilă care nu îi parvine în fiecare lună unui magistrat este de 41.478, a 13-a din clasamentul național. Conform datelor CNPP, aceasta ajunge la un fost pilot de avion. În top 20 pensii de serviciu din țara noastră, doar două merg la piloți, celelalte 18 cad în brațele unor magistrați. Abia pensia cu numărul 20 este sub pragul de 39.922 de lei. Celelalte sunt peste 40.000 de lei.
În orice caz, în România există șase tipuri de pensii speciale aflate în plată la momentul de față, ale foștilor judecători și procurori, ale foștilor diplomați, ale foștilor funcționari publici parlamentari, ale foștilor piloți (personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România), ale celor care au fost la Curtea de Conturi și ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor. Cei mai mulți la număr sunt foștii magistrați, în număr de 5.252 de persoane, cu o pensie medie de 21.555 de lei, în creștere cu 31 de lei la o lună la alta.