Se întâmplă de la 1 iunie în România, toți șoferii trebuie să știe: decizia finală, publicată în Monitorul Oficial
În această săptămână, decizia care vizează toți șoferii din România a fost publicată în Monitorul Oficial și are legătură cu o taxă care, în trecut, s-a reflectat în multe amenzi usturătoare. De acum, cel puțin momentan, dispare respectiva taxă.
Este vorba de taxa de trecere pentru podul de la Fetești, aceasta a fost suspendată în mod oficial. Toți șoferii care circulă peste Dunăre între Fetești și Cernavodă nu mai trebuie să achite niciun fel de taxă, indiferent de categoria autovehiculului la care se află la volan. Explicația pentru desființare unei taxe rutiere în România este una cât se poate de logică și vizează faptul că nu se circulă în condiții normale pe acel drum, se lucrează pentru o perioadă nedeterminată.
Dispare taxa de drum la Fetești
,,Este oficial, de la 1 iunie întră în vigoare suspendarea taxelor de pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor și prim-vicepreședinte PNL Ilfov.
,,Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al României ordinul prin care se suspendă aplicarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunare intre Fetești și Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule.
Această derogare intră în vigoare de la 01 iunie, ora 00:00 și va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, dar nu mai târziu de sfârșitul lunii august.
Am fost astăzi pe șantierul Podului peste brațul Borcea A2 împreună cu responsabilii din partea CNAIR, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și consolidare pe calea 2 aferentă podului, dar și pentru a sprijini și presa, în același timp, antreprenorul, astfel încât să putem ridica restricțiile de trafic din zonă, cât mai repede”, a continuat secretarul de stat.
Ca referință, podul de la Fetești are o istorie de aproximativ 40 de ani și, între timp, a făcut subiectul mai multor inspecții și expertize, iar concluziile sunt clare.
,,Acest pod face parte din cele 4 construite în urmă cu aproximativ 40 ani peste Dunăre, fiind toate reabilitate în ultimii 3 ani, mai puțin acest ultim sector aferent Podului Borcea, cel mai dificil, aici fiind cea mai degradată porțiune.
În urma expertizelor, inspecțiilor și decopertărilor făcute, s-au constatat deficiențe importante de execuție la momentul construcției podului, precum lipsa stratului de hidroizolație, care a dus la infiltrarea apei în betonul de sub straturile rutiere ale podului, fiind necesară astfel refacerea dalelor de susținere a căii pe pod (elemente structurale de rezistență).
Întrucât nu se pot demola toate în acelasi timp toate dalele de susținere a căii pe pod pe cele câteva sute de metri lungime, experții au indicat etapele de desfășurare a lucrărilor, etape pe care vrem să le închidem cât mai repede”, a concluzionat oficialul din Ministerul Transporturilor.