24 mai 2023 | 07:45

Netflix începe să te taxeze dacă îți dai contul la prieteni, în România: cât te costă partajarea parolei, cât plătești în plus

ACTUALITATE
Netflix începe să te taxeze dacă îți dai contul la prieteni, în România: cât te costă partajarea parolei, cât plătești în plus

După câțiva ani de speculații pe marginea acestui subiect, oficialii Netflix au confirmat că taxarea suplimentară a celor care își partajează parola cu prietenii sau familia din afara locuinței ajunge și în România. Vei plăti în plus dacă altcineva îți folosește contul.

Netflix a anunțat de ceva vreme că începe o luptă împotriva celor care își partajează contul cu persoane care nu locuiesc în aceeași casă. Indiferent dacă vorbim de prieteni sau membri ai familiei, vei plăti în plus pentru a continua acest comportament sau îți vei asuma faptul că nu vei mai putea folosi contul decât acasă și, eventual, la un hotel când ești în deplasare. În orice caz, fenomenul de ”password sharing” (partajare a parolei) va înceta când vine vorba de cel mai popular serviciu de streaming.

Cât te costă dacă îți dai parola la Netflix

„Un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuință. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță) și pot beneficia de funcțiile noi, cum ar fi Transfer de profil și Gestionarea accesului și a dispozitivelor”, au atras atenția oficialii companiei într-un comunicat publicat marți seara pe site-ul propriu, anunțând că toți utilizatorii săi vor fi informați despre acest lucru de astăzi.

Dacă vrei să transformi un profil din interiorul contului tău de Netflix într-un cont separat, vei avea această posibilitate pentru ca o persoană cu care ți-ai partajat parola să nu-și piardă istoricul vizionărilor și personalizarea recomandărilor. Acest lucru va fi posibil prin funcția ”Transferă un profil”. Dacă decizi să-ți partajezi în continuare contul și parola de Netflix cu părinții sau prietenii apropiați, vei putea face asta prin butonul ”Achiziționează un extra abonat” pentru prețul de 2,99 euro/lună.

Noua funcție de taxare a celor care îți folosesc contul în afara locuinței tale a fost deja introdusă în Canada, Noua Zeelandă, Portugalia și Spania, dar prețurile în teritoriile respective sunt mai mari decât în România.

„Folosim informații precum adrese IP, ID-uri ale dispozitivelor și activitatea contului pentru a stabili dacă un dispozitiv logat în contul tău face parte din gospodăria ta Netflix. Nu colectăm date GPS pentru a încerca să stabilim locul fizic exact în care se află dispozitivele tale”, explică platforma americană de streaming, când vine vorba de stabilirea partajării sau nu a contului. „În cazul în care o gospodărie Netflix nu a fost stabilită, vom încerca să stabilim una automat pe baza adreselor IP, ID-urilor dispozitivelor și activității contului”, mai afirmă Netflix.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele