31 mai 2023 | 11:12

Darius Vâlcov a fost plasat în arest la domiciliu, în Italia

ULTIMA ORĂ
Darius Vâlcov a fost plasat în arest la domiciliu, în Italia

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov s-a predat la o secție de Poliție din provincia Napoli, Italia, marți seară, la aproximativ trei săptămâni după ce a fost dat în urmărire internațională. Politicianul a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Darius Vâlcov a sunat la Poliție și apoi s-a predat la o secție. A fost plasat în arest la domiciliu

Update 31 mai, ora 11.10. Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, a fost plasat în arest la domiciliu, în Italia.

Judecătorii Curții de Apel din Napoli au luat decizia de a îl elibera pe Darius Vâlcov, asta după câteva zeci de ore de stat într-o închisoare din Napoli.

Fostul ministru urmează să se prezinte în fața instanței, care va decide dacă aplică mandatul european de arestare emis pe numele lui Vâlcov și dacă îl trimite să ispășească pedeapsa într-o închisoare din România, sau îi va permite să trăiască în Italia și să își facă aici pedeapsa.

Știre inițială:

Fostul ministru a contactat Poliţia şi apoi s-a predat la secţia din orașul Portici din provincia Napoli. Deocamdată nu se cunoaşte motivul prezenţei sale în acea zonă din Italia.

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce nu a fost găsit de polițiști pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei de șase ani de închisoare într-un dosar de trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

În prima instanță, Darius Vâlcov a fost condamnat, în februarie 2018, la opt ani de închisoare cu executare. Procesul a fost suspendat timp de aproape doi ani și jumătate, iar marți, fostul ministru a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șase ani de închisoare. Magistrații au menţinut decizia de confiscare a sumei de 6,2 milioane lei de la politician.

Vâlcov a scăpat de alte două dosare de corupție

Darius Vâlcov a scăpat de alte două dosare de corupție. La jumătatea lunii martie, fostul ministru de Finanțe a scăpat de unul dintre acestea, după ce Curtea de Apel Craiova a hotărât încetarea procesului în care în 2020 fusese condamnat în primă instanță la șase ani și jumătate de închisoare.

Decizia este definitivă, fiind pronunțată în urma hotărârii Curții Constituționale referitoare la prescrierea faptelor.

În plus, în noiembrie 2021, Darius Vâlcov a fost achitat de Curtea de Apel Craiova într-un dosar în care era acuzat de instigare la dare şi luare de mită.