21 mai 2023 | 20:52

Nadia Comăneci, prizoniera lui Ceauşescu în România. Aventura care l-a făcut pe dictator să nu îi dea voie să mai iasă din ţară

ACTUALITATE
Nadia Comăneci, prizoniera lui Ceauşescu în România. Aventura care l-a făcut pe dictator să nu îi dea voie să mai iasă din ţară

Nadia Comăneci a fost una dintre cele mai cunoscute gimnaste ale lumii, fiind prima care reușea performanța unui 10 perfect. În timpul regimului comunist, sportiva a ajuns să fie captiva familiei Ceuașescu din cauza unei legături nepotrivite, scrie Thesundaytimes.co.uk.

Motivul pentru care Nadia Comăneci era ținută „prizonieră” de către soții Ceaușescu

În timpul regimului comunist, soții Ceaușescu se temeau de faptul că  Nadia Comăneci, despre care se presupunea că ar avea o relație cu Nicu Ceaușescu, fiul dictatorilor, ar putea divulga secrete ale familiei dacă ar ieși din țară.

La primele ore ale dimineții zilei de 28 noiembrie 1989, șapte siluete, sleite de puteri, se strecurau prin întuneric spre granița țării noastre cu Ungaria. Grupul de oameni era condus de către un cioban care purta o blană de oaie.

În timp ce aceștia se îndreptau către graniță, au fost nevoiți să se ascundă într-un șant înghețat, fiind foarte frig afară, în timp ce milițienii capturau un bărbat și o femeie în încercarea de a traversa granița ilegal către Ungaria care se afla la doar câteva sute de metri distanță.

Cumva, grupul a reușit să treacă neobservat, iar spre zorii următoarei zile, oamenii întâmpinau în calea lor piatra de hotar care delimita sfârșitul teritoriului românesc și începutul libertății lor. Din acest grup făcea parte și Nadia Comăneci, fostă olimpică în adolescență, considerată la nivel mondial cea mai mare gimnastă a secolului XX.

Câteva zile mai târziu, gimnasta se îmbarcă într-un zbor Pan Am de la Viena către New York, chiar înainte ca în România să aibă loc Revoluția din 1989 și care marca totodată și căderea comunismului.

Nadia Comaneci a luat cu asalt lumea gimnasticii

Nadia Comaneci a luat cu asalt lumea gimnasticii / Foto: Tony Duffy – Allsport – Getty Images

O nouă carte care are la bază dosarele poliției secrete despre Nadia Comăneci arată că viața sa în România a fost una greu de suportat, mai ales după ce ar fi avut o aventură cu fiul soților Ceaușescu, cei care au condus țara timp de un sfert de secol înainte ca aceștia să fie înlăturați de la putere și executați, la mai puțin de o lună după ce fosta gimnastă reușea să își îmbrățișeze libertatea.

Presupusa relație cu Nicu Ceaușescu

Stejarel Olaru, fost consilier pentru securitate națională al premierului român, a declarat că mai mulți ofițeri de informații pensionați care au fost acuzați că ar fi spionat-o pe Nadia Comăneci în anii 1980 au confirmat că fosta gimnastă a avut o relație cu Nicu Ceaușescu, fiul dictatorilor. Olaru susține că acest lucru a determinat-o pe soția lui Ceaușescu, Elena, să impună restricții draconice asupra libertății lui Comăneci de teama secretelor pe care le-ar putea divulga despre familie dacă i s-ar permite să părăsească țara.
Comaneci cu antrenorul ei Bela Karolyi, care a reactionat cu neincredere dupa ce a ratat un aur olimpic in 1980

Comaneci cu antrenorul ei Bela Karolyi, care a reactionat cu neincredere dupa ce a ratat un aur olimpic in 1980 / Foto: Getty Images

În anii 1970, Comăneci a luat cu asalt lumea gimnasticii, devenind primul concurent care a primit un scor impecabil de 10,0 la Jocurile Olimpice. A fost privită ca o eroină națională și păzită non-stop de ofițeri și informatori ai Securității, aparatul de securitate intruziv al regimului.

Cu toate acestea, la începutul anilor ’80, cariera ei fusese scurtată prematur după ce s-a certat cu antrenorii ei presupus abuzivi, Bela și Marta Karolyi. Soții Karolyi au fugit în Statele Unite ale Americii în timpul unui turneu în 1981.

Nadia Comăneci nu avea voie să iasă din țară

Nadia Comăneci s-a retras în mod oficial în 1984, iar orice mișcare a ei era sub observație foarte atentă, fiindu-i chiar interzisă vizita în Occident după anul 1985.

În memoriile sale din 2003, ea a descris felul în care s-a simțit prizonieră în acei ani, pusă sub supraveghere neîncetată și modul în care i s-a refuzat „în mod insultător” șansa de a călători, în ciuda faptului că era o celebritate globală. Dosarele ei de la Securitate arată că după 1985 a fost forțată să refuze invitațiile către țări precum Marea Britanie, Mexic, Canada și Franța, spre frustrarea ei.

Nicu Ceauşescu ar fi avut o scurtă aventură cu Comăneci RADU SIGHETI

Nicu Ceauşescu ar fi avut o scurtă aventură cu Comăneci  / Foto: Radu Sigheti

Se presupunea de multă vreme că regimul o împiedică să părăsească România, dat fiind că nu avusese decât câteva călătorii atent păzite în alte state comuniste, tocmai pentru că dictatorii erau îngrijorați că ar putea urma exemplul soților Karolyi, acela de a fugi în altă țară. Cu toate acestea, Olaru crede că motivul principal a fost paranoia familiei Ceaușescu cu privire la presupusa ei relație cu Nicu Ceaușescu.

Cei doi se cunoscuseră la începutul anilor 1980 prin aripa de tineret a Partidului Comunist Român. Zvonurile despre o aventură de scurtă durată între ei circulau în presa românească de zeci de ani, unele rapoarte sugerând că fiul soților Ceaușescu ar fi avut probleme cu alcoolul, ar fi fost abuziv față de Nadia Comăneci.

Fosta gimnastă a negat presupusa aventură cu fiul foștilor dictatori

Fosta gimnastă care în prezent conduce o academie de gimnastică în Oklahoma, alături de soțul ei de origine americană, a negat anterior că ar fi avut vreodată o relație cu fiul foștilor dictatori. Reprezentatul acesteia nu a răspuns unei solicitări de comentarii în ceea ce privește acest subiect.

În Arhiva Securității nu se pot găsi prea multe dovezi în acest sens, deoarece spionilor Securității le era interzis să colecteze informații potențial compromițătoare despre soții Ceaușescu. Totuși, în cartea sa care a fost publicată în România, Olaru susține că mai mulți foști ofițeri de securitate au confirmat relația dintre cei doi, dar și îngrijorarea Elenei Ceaușescu, că gimnasta ar putea face familia de rușine.

„Mi-au spus că Elena Ceaușescu era îngrijorată că Nadia, dacă ar fi fugit în Occident, ar fi făcut mărturisiri despre membrii familiei Ceaușescu în timpul întâlnirilor cu ofițerii de informații occidentali. De aceea Nadia a fost considerată o vulnerabilitate pentru cei Ceauşescu. . . Aceste rapoarte au fost văzute doar de ofițeri foarte, foarte înalți și nu au fost niciodată înregistrate oficial în dosare”, a spus Olaru.