19 mai 2023 | 06:30

România, o țară de bugetari, iar majoritatea intră în grevă pentru salarii mai mari

ACTUALITATE
România, o țară de bugetari, iar majoritatea intră în grevă pentru salarii mai mari

În ultimele săptămâni, s-a discutat foarte mult despre greva generală iminentă din Educație, prima de acest fel după 18 ani. În realitatea, mulți alți bugetari se află deja în grevă sau au programat demersuri similare.

România a fost și rămâne o țară de bugetari, iar numărul lor nu face decât să crească în mod constant, deși se promit în fiecare săptămâni măsuri de ”subțiere” a aparatului administrativ. Ca referință, în martie 2023, au fost 1.277.054 posturi ocupate în instituțiile și în cadrul autorităților publice din România, în creștere cu 470 comparativ cu luna anterioară. Dintre acestea, aproximativ 63,88% sunt în administrația centrală, după cum se arată într-o analiză a Ministerului Finanțelor.

Tot mai mulți bugetari, tot mai bine plătiți

Din totalul celor 815.788 de angajați din administrația publică centrală, 600.805 lucrau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat (plus 76 angajați comparativ cu februarie 2023), conform Agerpres. Defalcați pe ministere, angajații sunt după cum urmează: în Ministerul Educației sunt cei mai mulți angajați 295.367 (295.222 în februarie 2023), urmați de Ministerul Afacerilor Interne – 125.184 (125.548 în luna precedentă), Ministerul Apărării Naționale – 71.989 (71.902 în februarie 2023), Ministerul Finanțelor – 24.695 (24.709 în februarie) și Ministerul Sănătății – 18.202 (18.195 în luna anterioară). Ca trend general, doar la Finanțe a scăzut numărul angajaților cu 14, în rest, toate celelalte domenii sunt pe creștere constantă.

Potrivit sursei citate, în instituțiile finanțate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.242 posturi (plus 28 față de luna anterioară), în cele subvenționate din bugetul de stat și din bugetul asigurărilor pentru șomaj un număr de 43.446 (minus 38), în timp ce în instituțiile finanțate integral din venituri proprii erau 163.296 de posturi ocupate (plus 136).

Dacă ne uităm la administrația publică locală, o altă mină de aur pentru angajații care ajung în aceste posturi, numărul angajaților a fost în martie de 461.266 de persoane (plus 136), dintre care 281.482 în instituții finanțate integral din bugetele locale (plus 434) și 179.784 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii (minus 166).

Aceste cifre merită avute în vedere acum mai mult ca niciodată pentru simplul fapt că Guvernul a adoptat în urmă cu câteva zile o ordonanță pentru reducerea cheltuielilor publice care, printre altele, prevede înghețarea angajărilor la stat, cu foarte mici excepții. Va fi interesant de văzut în ce măsură se va aplica.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele