11 mai 2023 | 14:47

Copilul de 8 ani care a supraviețuit singur în pădure, după ce s-a rătăcit de familie. Cum a rămas în viață

ULTIMA ORĂ
Copilul de 8 ani care a supraviețuit singur în pădure, după ce s-a rătăcit de familie. Cum a rămas în viață

Un băiat de 8 ani a supraviețuit două zile în sălbăticia friguroasă și izolată a statului Michigan, mâncând zăpadă și ascunzându-se sub un buștean. Copilul s-a pierdut de părinții cu care se afla la camping în pădure.

Un copil de 8 ani a supraviețuit 2 zile singur în pădure

Nante Niemi, din Wisconsin, a fost găsit luni la ora 13:30, la aproximativ trei kilometri de campingul unde era cazat împreună cu familia sa, a declarat poliția statului Michigan.

Elevul de clasa a doua era îmbrăcat doar cu un hanorac și o pereche de pantaloni de trening. El dispăruse după ce s-a rătăcit din tabăra din Wakefield pentru a aduna lemne de foc pentru familia sa. Două zile a stat băiețelul singur în pădure.

A mers pe o potecă întreagă până când a ajuns într- o fundătură. În loc să continue să se plimbe prin pădurea nemarcată de mii de hectare, copilul isteț s-a ascuns și a găsit adăpost sub un buștean.

Poliția a declarat că Nante a folosit „crengi și frunze pentru a se încălzi și, de asemenea, a acoperit bușteanul sub care se afla. Nu a avut mâncare, dar a mâncat zăpadă curată pentru a se hidrata”.

Cum a ajuns acasă

Băiatul a îndurat temperaturi care au scăzut până la 4 grade în ambele nopți.

Peste 150 de persoane de la diferite ONG-uri, inclusiv nouă câini, s-au alăturat căutărilor pe jos, în aer și pe apă, scrie NYpost.

Echipele au acoperit o zonă de aproximativ 60.000 de km pătrați.

Când Nante a fost în cele din urmă găsit, primii respondenți s-au oferit să îl transporte pe tânărul băiat înapoi la familia sa, dar Nante a spus că a preferat să își termine călătoria pe jos.

„S-au oferit să îl transporte astăzi, dar el le-a spus băieților care l-au găsit că vrea să meargă pe jos!”. a declarat poliția din Michigan.

De atunci, Nante s-a reunit cu familia sa și este sănătos, potrivit autorităților.