Daniel Horodniceanu a fost filmat de agenți după ce a lovit mașina de Poliție și i-a înjurat pe cei doi agenți. Noi detalii despre cum au acționat polițiștii care l-au oprit în trafic
Este anchetă internă la Poliția din Iași în cazul scandalului în care a fost implicat Daniel Horodniceanu, vicepreşedintele CSM, și cei doi polițiști care l-au oprit în trafic pentru că nu a respectat regulile de circulație. IPJ Iași a transmis, joi, că înregistrarea a fost făcută cu telefonul mobil de către unul dintre polițiști și nu cu body-cam-ul. Surse din anchetă au explicat pentru Playtech.ro că agentul a luat această decizie după ce Horodniceanu ar fi lovit autospeciala de poliție și i-a înjurat pe cei doi. Cei doi agenți nu sunt cercetați disciplinar în acest moment.
Apar noi detalii în scandalul fostului șef DIICOT cu cei doi polițiști din Iași care l-au oprit săptămâna trecută în trafic.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Iași a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la modul de acțiune al polițiștilor din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași, în noaptea de 05/06.05.2023. Astfel, în cadrul verificărilor s-a constatat, fără dubiu, faptul că imaginile din timpul intervenției nu au fost realizate cu body-cam-ul aparținând unității”, au transmis reprezentanții IPJ Iași, azi, într-un comunicat de presă.
Reprezentanții poliției spun că agentul ar fi filmat interacțiunea cu Horodniceanu „ca și măsură de protecție față de o eventuală contestare a modului de intervenție, având în vedere comportamentul acesteia”. Surse din poliție au declarat pentru Playtech.ro că fostul șef al DIICOT i-a înjurat pe agenți și a lovit autospeciala.
Din verificările efectuate până în prezent „nu rezultă că imaginile ar fi fost făcute publice de către cei doi polițiști care au constatat contravenția”, au mai precizat reprezentanții IPJ Iași.
Cine sunt cei doi agenți
Cei doi agenți care l-au oprit în trafic pe fostul șef al DIICOT sunt: Petru și Tudor. Unul dintre ei lucrează de 15 ani în poliție, iar altul de doar 6 luni. După incident au mers zilele trecute la sediul IPJ Iași și au explicat cum au acționat în seara în care l-au oprit pe Horodniceanu, cum au reacționat și cum au procedat și cu ce au filmat momentul.
Cei doi nu sunt cercetați disciplinar, au precizat aceleași surse din anchetă pentru Playtech.ro În timpul dialogului cu cei doi agenți, Horodniceanu i-a amenințat pe aceștia că va discuta cu superiorul lor, adică șeful IPJ Iași.
Horodniceanu, deranjat că nu este recunoscut de polițiști
Imaginile cu dialogul dintre Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT, și cei doi polițiști din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi au fost publicate, duminică, 7 mai pe site-ul jurnalist.ro.
În cele aproape 7 minute de filmare Daniel Horodniceanu pare vizibil deranjat de faptul că a fost oprit în trafic de cei doi agenți și le cere acestora să spună de unde sunt, ba chiar este uimit că nu este recunoscut de cei doi agenți. El a fost oprit în trafic pentru că a depășit mașina de poliție fără să semnalizeze și că vor să îi atragă atenția, nu neapărat să îl sancționeze.
„În noaptea de 5 spre 6 mai, un echipaj de poliție din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui auto, ce se deplasa în comuna Schitu Duca, din județul Iași, care nu ar fi semnalizat efectuarea manevrei de depășire.
Polițiștii i-au adus la cunoștință șoferului abaterea rutieră comisă și i-au pus în vedere să respecte normele rutiere în vigoare privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind sancționat cu avertisment, conform OUG nr. 195/2002”, au transmis reprezentanții IPJ Iași într-un comunicat de presă.
Reacția vicepreședintelui CSM
După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi că întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau.
„Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate însă. Aş accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în faţa unui polițist la datorie.
Comportamentul meu intrigat poate avea un sens – deși e greu să privești ca acceptabil orice exces de putere – doar în contextul mai larg în care conduceam regulamentar şi poliţiştii m-au oprit în condițiile descrise, precum și de faptul că nu este prima dată când se întâmplă asta. Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, şi să reacţionez astfel”, a spus Horodniceanu într-o declarație pentru publicația G4media.
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu
Luni, 8 mai, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în acest caz și face verificări cu privire la modul în care a acționat vicepreședintele CSM.
„În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, a transmis Inspecția Judiciară.
Inspectorul care face verificările va stabili dacă Daniel Horodniceanu a comis o abatere disciplinară, iar ulterior, pe baza unui raport, Secția pentru Procurori în materie disciplinară a CSM va decide sancțiunea, asta dacă este cazul.
Pedepsele pentru abateri disciplinare variază de la avertisment, diminuarea salariului pe o anumită perioadă, retrogradarea din gradul profesional deținut până la excluderea din magistratură. Decizia finală aparține însă instanței de contencios, în acest caz fiind vorba despre Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ce spune ministrul Justiției
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a spus că abordarea fostului șef DIICOT a fost una „greșită”.
„Domnul procuror Horodniceanu, vicepreşedinte CSM, a dat astăzi o declaraţie în care arată că a înţeles că a procedat greşit în respectiva situaţie, că regretă acest lucru, s-a lăsat provocat. (…) E regretabil contextul, cum a spus şi dânsul e regretabilă atitudinea, e greşită evident de la început până la sfârşit, dar este important că a realizat acest lucru.
Şi-a manifestat regretul faţă de cele întâmplate. Cred că corect să spunem şi acest lucru. (…) Subscriu la cea ce a spus domnul Horodniceanu însuşi, nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greşită. Cea mai bună cale într-o astfel de situaţie să raţionezi pe unde ai greşit, ce ai greşit, să recunoşti acest lucru şi să îţ exprimi un regret, preferabil sincer”, a declarat ministrul Justiţiei.
Daniel Horodniceanu, oprit pentru viteză anul trecut
Vara trecută Daniel Horodniceanu a fost oprit în trafic de polițiști când a fost înregistrat de radar circulând pe DN2, în județul Vrancea, cu 169 de kilometri pe oră. Potrivit Ziarului Iași, acestuia i-a fost suspendat permisul, însă a contestat măsura în instanță.
Daniel Horodniceanu a cerut Judecătoriei Panciu anularea procesului-verbal de contravenţie, motivând că viteza cu care conducea nu era cea consemnată de poliţişti.
Procurorul a reclamat şi că agentul constatator nu menţionase unde era poziţionat aparatul radar faţă de mașina condusă de el, nici dacă radarul era oprit sau era în mers, dar și faptul că punctul în care fusese suprins de radar ar fi fost consemnat eronat. Fostul șef DIICOT a pierdut în primă instanță.
Cine este Daniel Horodniceanu
Procurorul Daniel Horodniceanu a fost în fruntea DIICOT din mai 2015 și până în iulie 2018. El a candidat pentru un al doilea mandat la șefia DIICOT, însă a pierdut în favoarea procurorului Felix Bănilă. După încheierea mandatului la șefia DIICOT, Horodniceanu s-a întors la DIICOT Iași.
Potrivit CV-ului său postat de CSM acesta a ocupat următoarele funcții:
- consilier juridic la Consiliul Judeţean Iaşi (august – decembrie 1998);
- procuror la Parchetul Judecătoriei Fălticeni (ianuarie 1999 – mai 2000):
- procuror la Parchetul Judecătoriei Paşcani (iunie 2000 – iunie 2002);
- procuror la Parchetul Judecătoriei Iaşi (iunie 2002 – octombrie 2005);
- procuror la DIICOT Iaşi (noiembrie 2005 – iunie 2006);
- procuror-şef al Biroului Teritorial Iaşi al DIICOT (iunie 2006 – iunie 2009);
- procuror la Serviciului Teritorial DIICOT Iaşi (iunie 2009 – iunie 2012);
- A devenit procuror-şef al Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT până în 2012, funcție pe care a ocupat-o până în mai 2015;
Din luna ianuarie, acesta este vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii.