09 mai 2023 | 08:09

Casa Verde Fotovoltaice 2023 – cum îți pui panouri solare pe banii statului, care sunt condițiile de acordare a ajutorului

ACTUALITATE
Casa Verde Fotovoltaice 2023 - cum îți pui panouri solare pe banii statului, care sunt condițiile de acordare a ajutorului

În doar câteva zile, începe o nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice, o inițiativă prin care se pot cere bani de la stat pentru instalarea de sisteme fotovoltaice destinate generării de energie electrică din surse regenerabile. În mod previzibil, există câteva condiții care trebuie respectate.

Toți românii care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice pe banii statului trebuie să știe că, principalele condiții de acordare a respectivului ajutor sunt domiciliul stabilit în România și absența datoriilor către statul român. Dacă bifează aceste aspecte, doritorii au mari șanse să-și instaleze panouri solare subvenționate, după ce au depus personal documente necesare obținerii finanțării.

Ce trebuie să știi despre Casa Verde 2023

Conform datelor emise de AFM pe subiect, accesibile aici, persoanele fizice interesate să se înscrie în programul Casa Verde Fotovoltaice se vor putea înscrie în program între 19 mai și 26 iunie, în funcție de zona în care locuiesc. Principalul aspect ține de respectarea cumulativă a condițiilor incluse în Ordinul Ministrului Mediului 1063/2023, după cum urmează

  • are domiciliul în România;
  • nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local;
  • domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;
  • este proprietar al imobilului-construcție pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară. În cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, este proprietar/ deține un drept de folosință și asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară. Nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcție și/ sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
  • imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară. De asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este doar pentru locuință sau anexe care o deservesc;
  • se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice și verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanțat.

Proiectele eligibile pentru persoane fizice sunt cele care urmează să fie implementate la adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate.

Conform Avocatnet.ro, nu se consideră eligibil imobilul cu proprietăți comune și proprietăți individuale, sub formă de bloc/ condominiu, cu mai mult de două apartamente.

De asemenea, din prisma solicitanților, nu sunt eligibili cei care:

  • a/ au beneficiat de finanțare în cadrul programului derulat în temeiul Ordinului nr. 1.287/2018 (cel ce conține vechiul ghid), pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare;
  • a/ au încheiat contract de finanţare cu AFM aflat în vigoare, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare;
  • urmează să încheie cu AFM, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, contract de finanţare pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare.

Dacă întregul subiect îți este străin, merită să ai în vedere că vorbim de un ajutor pentru de 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice cu condiția suportării unor contribuții de 2000 de către beneficiar.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele