28 apr. 2023 | 10:54

Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor. „Asta îşi doresc şi cetăţenii”

ULTIMA ORĂ
Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor. „Asta îşi doresc şi cetăţenii”

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a făcut declarații, joi, despre comasarea alegerilor de anul viitor. Premierul a spus că peste 80% dintre români își doresc să nu meargă la urne de patru ori într-un an.

Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor

Nicolae Ciucă a spus că patru – cinci runde de alegeri ar ocupa cel puțin șase – șapte luni din anul viitor și că 80% dintre români își doresc să nu meargă la vot de atât de multe ori.

„Sunt discuţii pe care le-am generat şi noi, şi Partidul Social Democrat, în urma sondajelor pe care le-am solicitat şi din care rezultă foarte clar, şi nu este greu de înţeles pentru nimeni, că patru-cinci runde de alegeri ne vor ocupa cel puţin şase-şapte luni de zile. Dintr-un an nu ne putem permite să pierdem atât de mult timp.

Ca atare, o gândire raţională faţă de modul în care reuşim să comasăm unele dintre alegeri, nu ştim care deocamdată, şi să le ducem într-un interval de timp care să nu ne afecteze activitatea executivă, va fi o decizie foarte bună.”, a spus premierul, într-o conferinţă de presă.

Ciucă, despre numirile în ministere din viitorul Guvern

De asemenea, Nicolae Ciucă s-a arătat convins că, în urma analizei, vor fi găsiţi în Partidul Național Liberal oameni pentru numirea în portofolii, în viitorul Guvern. Premierul a spus că rămâne de văzut dacă vor fi luați în calcul și tehnocrați.

„Dacă nu vom găsi în partid oamenii cuveniţi pentru posturile respective, vom apela la…, dar eu am convingerea, aşa cum am cunoscut eu Partidul Naţional Liberal, că vom găsi oameni care să se priceapă la ceea ce au de făcut”, a spus Nicolae Ciucă.

Pe de altă parte, președintele UDMR și vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, miercuri, că nu pot fi comasate alegerile din 2024, pentru că nu permite Constituția și legea.

La rândul lui, vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat că are semne de întrebare că ar fi constituţională comasarea alegerilor, precizând însă că orice lucru ce ar duce la o anumită simplificare este binevenit, cât timp este respectată legea.

Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că patru scrutinuri electorale într-un singur an înseamnă prea mult și că discuția despre comasarea alegerilor este legitimă. Șeful statului a declarat, pe 13 aprilie, că o posibilă variantă de comasare a alegerilor ar fi amânarea celor locale, astfel încât acestea să aibă loc odată cu cele parlamentare.