Se schimbă legea în România, circulația pe drumurile publice: așa reduci accidentele rutiere, cu sancțiuni usturătoare
De mulți ani, România se află pe primul loc în Europa când vine vorba de mortalitate cauzată de accidente rutiere. Țara noastră este cu mult peste orice alt teritoriu în acest clasament înfricoșător, dar se pare că există mai multe proiecte pentru remedierea situației.
Sub titlul de mobilitate urbană durabilă, în această săptămână, a ajuns în Parlament o inițiativă menită să sporească semnificativ siguranța, dar și fluența, traficului în zonele urbane din țara noastră. Având în vedere că în ultimul deceniu a explodat numărul de autoturisme pe străzile marilor orașe din România, la fel și accidentele, o reformă radicală în acest sens este maximă importanță.
Din câteva se pare, oficialii încearcă să calmeze traficul din mediul urban, să micșoreze viteza de deplasare pe anumite porțiuni de drum și, mai ales, să îmbunătățească siguranța utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, listă ce include pietoni, bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice.
Schimbarea de pe drumurile publice din România
Proiectul de lege pentru mobilitate urbană durabilă, disponibil în forma sa integrală aici, a trecut deja Senat și așteaptă votul decisiv în Camera Deputaților. În final, pentru materializare, din câte se pare, povara va cădea pe autoritățile administrației publice locale, autorități care vor avea obligativitatea să calmeze traficul în funcție de contextul urban.
Pentru că întreaga noțiune de calmare a traficului este destul de abstractă la prima vedere, oficialii au definit-o ca “ansamblul de măsuri, în principal fizice, adoptate în vederea determinării conducătorilor de autovehicule să-şi schimbe maniera de conducere şi implicit să reducă viteza de deplasare pe sectoarele de drum unde nu este respectată limita maximă de viteză admisă”.
Prin numeroase sancțiuni aplicate la nivel local, prin acea calmare, se dorește controlul vitezei de deplasare, unde aceasta este excesivă sau inadecvată pentru tipul și utilizarea drumului. Din câte se pare, pe prima bandă de circulație din interiorul localităților, pe anumite segmente de drum, se va opta pentru cel mult 50 km/h.
Lista măsurilor propuse include și definirea unor intervale orare de deplasare a vehiculelor de transport marfă, pe categorii de vehicule și prin raportarea la domeniul de activitate pentru care se desfășoară transportul, în funcție de contextul urban. Pentru că există probleme de circulația în jurul școlilor și se dorește evitarea blocajelor, se recomandă amenajarea unor spații pentru îmbarcarea sau debarcarea copiilor sau stabilirea unor sancțiuni care să descurajeze oprirea sau staționarea neregulamentară din preajma unităților de învățământ.
Nu în ultimul rând, o inițiativă care s-a mai discutat în trecut în contextul Capitalei, vizează stabilirea unor zone cu emisii reduse în marile orașe din România, iar pentru a le accesa cu mașina, șoferii își asumă taxe suplimentare, conducerea unor mașini cu numere verzi sau alte măsuri.