26 apr. 2023 | 11:44

Criza bancară ia sfârșit, ce s-a întâmplat la americani rămâne istorie. Dacă ai bani în bancă, citește asta

ACTUALITATE
Criza bancară ia sfârșit, ce s-a întâmplat la americani rămâne istorie. Dacă ai bani în bancă, citește asta

După o lună dură în sistemul bancar global, bancherii centrali ai lumii dau tonul liniștii pe piață. O analiză a Reuters arată, cât se poate de clar, că apele s-au liniștit.

Jurnaliștii notează faptul că principalele bănci centrale vor reduce, începând din luna mai, frecvenţa operaţiunilor lor cu Rezerva Federală a SUA (Fed) privind lichidităţile în dolari, trimiţând cel mai clar indiciu de până acum privind încheierea turbulenţelor care au afectat luna trecută pieţele financiare mondiale.

Pe de altă parte, un alt aspect important constă în faptul că băncile europene încep să îmbrățișeze la un nivel din ce în ce mai mare tranzacțiile personalizate cu investitori precum fondurile de investiții. Scopul acestei mișcări este cât se poate de simplu, ar fi vorba, spun experții, despre reducerea riscurilor asociate cu portofoliile lor de credite, însă mișcarea are și rolul de a îmbunătăți soliditatea financiară a băncilor respective.

Să luăm „pulsul” băncilor! Care e situația, după falimentele din SUA?

O altă analiză realizată de Reuters vorbește despre faptul că aceste tranzacții de „transfer semnificativ de risc” (SRT) nu sunt noi, dar pentru că sunt de obicei bilaterale și private, datele despre ele nu sunt publice și termenii lor sunt bine supravegheați și ascunși.

„Eliberând o parte din riscurile asociate cu împrumuturile lor, băncile pot să își reducă în mod semnificativ necesarul de capital pe care trebuie să îl pună deoparte pentru a acoperi pierderile potențiale, potrivit firmei de avocatură Clifford Chance.

Spre deosebire de o securitizare tradițională, în cadrul căreia activele unei bănci sunt mutate într-o entitate separată care vinde valori mobiliare investitorilor, tranzacțiile de tip SRT imită de multe ori o vânzare. În cazul securitizării sintetice, o bancă transferă riscul via instrumente derivate de credit sau garanții dar păstrează în continuare expunerile suport”, relatează sursa citată.

Mai mult decât atât, se mai vorbește despre faptul că o bancă poate transfera în mod normal riscuri de pierderi echivalente cu aproximativ 7% până la 12% din portofoliul de credite, iar experții citați de Reuters spun că băncile care au folosit în trecut SRT-uri o dată la trei ani le pot implementa acum „o dată sau chiar de mai multe ori” pe an pentru a elibera linii de credit care pot fi folosite pentru împrumuturi suplimentare într-un mediu din ce în ce mai limitat de capital.