Tehnologie din 2004 indesata intr-un Apple IIc din 1984 – Credeti?
In urma cu aproximativ 30 de ani, Apple Computer lansa sistemele desktop intitulate Apple II, acestea ramanand in istorie ca unele dintre primele sisteme care aveau extrem de multe in comun cu computerele desktop moderne.
Incercand sa comemoreze experientele din acea perioada, un individ pe numele de Charles Magin a reusit un upgrade dincolo de generatii: de la un CPU 65C02 la 1MHz la un IBM PowerPC la 1,4GHz si de la 128Kb RAM la 1GB RAM.
Pentru a profita si de monitorul care venea in respectiva configuratie, acelasi Charles Mangin a creat un adaptor de la VGA la monocrom care transmite un semnal NTSC alb/negru pe monitorul din imaginea de mai sus.
Folosind o placa Arduino, a reusit sa faca tastatura originala sa mearga pe USB, iar dintr-un exces de zel in interiorul mausului original a stivuit continutul unui maus optic. Pana si unitatea floppy originala a fost inlocuita cu o unitate optica de tip slot loading.
Desi nici noul sistem nu este incredibil de performant pentru timpurile in care traim, cu siguranta este un monstru in comparatie cu primul sistem care a salasluit in respectiva carcasa.
Pentru mai multe poze, accesati contul de Flickr, iar pentru mai multe detalii tehnice legate de aceasta creatie accesati website-ul Mental Hygine. Pentru ca o astfel de creatie nu putea sa nu aiba si un nume propriu, va ramane in istorie ca G4 Apple //c.