20 apr. 2023 | 10:50

Scade TVA-ul în România la 5% pentru o nouă categorie de produse: o mână de ajutor întinsă părinților români

ACTUALITATE
Scade TVA-ul în România la 5% pentru o nouă categorie de produse: o mână de ajutor întinsă părinților români

În speranța încurajării natalității pe meleaguri mioritice, dar și pentru a micșora sarcina financiară asupra tinerilor părinți din România, un nou proiect legislativ speră să scadă TVA-ul la 5% pentru o serie de produse destinate copiilor mici.

Pe lângă produsele mai mult sau mai puțin evidente destinate copiilor și care se vor bucura de un TVA redus, se numără și scaunele auto pentru micuți. Lista mai include alimente și articole de îmbrăcăminte pentru sugari. Pentru ca această modificare legislativă să intre în vigoare și să-și facă simțite efectele în piață, trebuie să se modifice Codul Fiscal, pentru ca lista produselor pentru care cota standard de TVA de 19% nu se mai aplică să fie extinsă.

TVA de 5% pentru mai multe produse destinate copiilor

Conform proiectului aflat în Parlament, o cotă de TVA de 5% se va aplica, potrivit viitoare legi, pentru livrarea de ”dispozitive de fixare în scaun pentru copii”. Conform Codului Rutier citat de Avocatnet.ro, asta se traduce prin “un ansamblu de componente capabil să fixeze un copil în poziția șezut sau culcat, care poate cuprinde o combinație de chingi ori elemente flexibile cu o cataramă de fixare, dispozitive de reglare, elemente de prindere și, în unele cazuri, un scaun suplimentar și/ sau un scut pentru impact, ce poate fi ancorat la un autovehicul, ori un sistem constituit dintr-un dispozitiv parțial de fixare în scaun utilizat împreună cu centura de siguranță cu rol de prindere a copilului sau de fixare a dispozitivului, cum ar fi, fără a se limita la acestea, scaun de siguranță pentru copii, pernă de înălțare, care poate fi folosită împreună cu o centură de siguranță pentru adulți, portbebe-coșuleț pentru sugari, scaun pentru sugari, chingă de ghidare, precum și centură și sisteme de centuri pentru copii”.

În privința argumentului principal pentru reducerea TVA-ului, inițiatorii legii sunt de părere că “realitatea din România demonstrează că măsurile coercitive nu sunt suficiente pentru protecţia vieţii și integrității fizice a copiilor. Corespunzător bunelor practici europene, măsurile coercitive ar trebui să fie însoțite de stimulente financiare”.

În ceea ce privește celelalte produse pentru care s-ar putea reduce TVA-ul la 5%, lista include preparatele alimentare potrivite pentru sugari și copii de vârstă mică, preparate din carne sau legume omogenizate, dar și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru sugari. În cea de-a doua categorie vor intra îmbrăcămintea și accesoriile pentru sugari, șervețelele și scutecele pentru copii. Potrivit inițiatorilor, această măsură este menită să încurajeze natalitatea.

„Statisticile indică faptul că, până în 2050, România este în pericol să aibă o populaţie de doar 15 milioane, din care o treime vor fi pensionari. De peste 30 de ani, în România, sporul natural este negativ. România se confruntă cu câteva fenomene negative: scăderea numărului de nou-născuţi, creșterea numărului de decese și migraţia masivă a populației în ultimii ani. Având în vedere această situație, este necesară luarea unor măsuri urgente care să vină în sprijinul natalității”.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele