12 apr. 2023 | 14:21

Cum să-ți înmulțești economiile rapid: soluția de la stat, pentru românii care știu educație financiară

ACTUALITATE
Cum să-ți înmulțești economiile rapid: soluția de la stat, pentru românii care știu educație financiară

În această perioadă de criză, mulți români caută soluții pentru a-și spori economiile, astfel încât acestea să fie protejate de inflație și, în timp, să le ofere independență financiară.

O potențială astfel de soluție vine chiar din partea statului, care ne oferă posibilitatea, ca persoane fizice, de a investi în titluri de stat.

Este adevărat că dobânda oferită nu acoperă complet rata anuală a inflației, care este foarte piperată, ajungând la două cifre procentuale, însă o dobândă mai mică este mai bună decât nicio dobândă, adică e mai bine să investești în randamente mici, decât să ții banii la saltea, caz în care se devalorizează mult mai rapid.

Prin urmare, trebuie să știi că poți investi de miercuri, 12 aprilie, în titlurile de stat Tezaur. Vorbim despre maturități de 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 6,70%, 7,30%, respectiv 7,70%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Idei de investiții în vremuri de criză economică

Conform celor explicate de Ministerul Finanțelor, titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 12 aprilie – 11 mai 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
Între 12 aprilie – 12 mai 2023 de la unitățile Trezoreriei Statului;
Între 12 aprilie – 11 mai 2023 în mediul urban și 12 aprilie – 10 mai 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile”, transmit guvernanții.