10 apr. 2023 | 13:51

Pățania unui bărbat din Mangalia după ce a cumpărat un miel de 12,5 kilograme. „Voi trece din nou pe acolo și o voi recunoaște pe vânzătoare”

Share
Pățania unui bărbat din Mangalia după ce a cumpărat un miel de 12,5 kilograme. „Voi trece din nou pe acolo și o voi recunoaște pe vânzătoare

Un bărbat din Mangalia a făcut o descoperire neplăcută după ce a cumpărat un miel de 12,5 kilograme. Românul și-a povestit pățania pe rețelele sociale, astfel încât alte persoane să nu treacă prin aceeași experiență ca și el.

Ce a descoperit bărbatul după ce a cumpărat mielul de 12,5 kilograme

Bărbatul din Mangalia a cumpărat un miel de 12,5 kilograme ce i-a fost vândut pe marginea drumului, la prețul de 450 de lei. Când a ajuns acasă, a făcut o descoperire ce l-a înfuriat.

„Vreau sa vă avertizez dacă cumpărați miel tăiat din Mangalia să fiți atenți la greutate! Astăzi am cumpărat un miel care conform cântarul vânzătorului avea 12,5 kg plătind 450 lei!

Ajungând acasă, urma să împart mielul cu un prieten, am recântărit mielul și stupefiat am văzut că de fapt avea doar 10,2 kg! Am folosit un al doilea cântar! Aceeași greutate! Deci, să fiți atenți și aș sugera să aveți cântarul vostru pentru o reverificare!

Îmi pare rău că nu am luat numărul mașinii din care se vindea carnea de miel, dar voi trece din nou pe acolo și o să o recunosc pe vânzătoare și o să fac publică fotografia cu ea și a mașinii! Să aveți o zi frumoasă!”, a povestit bărbatul pe rețelele sociale.

Șeful ANPC, avertisment referitor la carnea de miel și la alte alimente pentru Paște

De altfel, șeful ANPC, Horia Constantinescu, a avertizat recent românii să nu cumpere carne de miel sau ouă de la comercianți care vând astfel de produse alimentare de pe marginea drumului sau din portbagajele mașinilor.

Șeful ANPC a făcut acest avertisment în contextul în care numeroși români sunt tentați să cumpere carne de miel și alte produse alimentare din astfel de locuri, deoarece prețurile sunt mai mici decât la piață sau în supermarket.

„Consumatorii nu trebuie să încurajeze comerțul în locuri în afara celor autorizate, pentru că își asumă un risc major.

Nu știu dacă produsele respective au fost transportate în condiții de siguranță, dacă provin din locuri autorizate, și aici fac referire la pește sau carne, și au trecut prin evaluarea celor care au în responsabilitate aceste situații.

Nu întotdeauna prețul cel mai mic reprezintă un avantaj, pentru că există riscuri majore legate de sănătate și de viața consumatorilor”, a spus Horia Constantinescu, la Antena 3 CNN.

Șeful ANPC a adăugat că s-ar putea dovedi că ieftin devine noul scump, în sensul că românii încântați că au cumpărat alimente pentru Paște mai ieftine, dar din locuri neautorizate, s-ar putea trezi nevoiți să cheltuie mai mulți bani pentru tratamente necesare în urma unor probleme de sănătate generate de aceste produse alimentare.