05 apr. 2023 | 17:35

Cine este judecătorul lui Donald Trump. E cel mai important caz al magistratului: „Un om dur, dar de cuvânt”

ACTUALITATE
Cine este judecătorul lui Donald Trump. E cel mai important caz al magistratului: „Un om dur, dar de cuvânt”

Donald Trump a fost arestat, după ce s-a predat, marți (4 aprilie), la tribunalul din Manhattan, New York. Săptămâna trecută, fostul lider de la Casa Albă a fost pus sub acuzare de o instanţă judiciară din oraşul New York, în cazul plăților ilegale efectuate în campania electorală din 2016 către Stormy Daniels, starleta porno care pretindea că a avut o aventură cu fostul președinte.

Donald Trump a negat acuzațiile care i se aduc

Fostul preşedinte american Donald Trump a pledat nevinovat în urma celor 34 de capete de acuzare de falsificare a unor documente de afaceri. În urma unor anchete ample, s-a descoperit că fostul președinte a vrut să-i cumpere tăcerea lui Stormy Daniels, actrița de filme porno care a povestit relația pe care a avut-o cu politicianul.

Marți, în fața judecătorului de la tribunalul districtual din Manhattan, Donald Trump, nu a dat nicio replică, după ce a fost pus în temă că orice declarații ar putea inflama și mai mult situația. Cel care îl a condus ședința din sala de judecată a fost magistratul Juan Merchan. El a cerut ambelor părţi să se abţină de la comentarii.

Se pare că fostul președinte ia în serios situația dificilă în care se află, dar i-a mărturisit judecătorului Merchan că pledează nevinovat la toate cele 34 de capete de acuzare. Totodată, Merchan l-a informat cu privire la drepturile sale.

În același timp, avocații lui Trump au cerut ca acesta să fie scutit să participe personal la audiere, precizând că fostul lider de la Casa Albă are nevoie de măsuri de securitate sporite.

Conform presei internaționale, procesul lui Trump nu va începe mai devreme de ianuarie 2024. Asta înseamnă că fostului președinte i s-ar putea cere să se prezinte în instanţă chiar în momentul în care începe votul în cadrul alegerilor primare republicane pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

Juan Merchan

Juan Merchan este judecătorul lui Trump

Cine este judecătorul fostului președinte american

În plus, lumea este interesată să afle și detalii despre judecătorul care l-a trimis după gratii pe Donald Trump.

Judecătorul interimar al Curții Supreme din New York, Juan Merchan, a supravegheat și cazul de fraudă penală al fostului consilier Steve Bannon și l-a condamnat pe Allen Weisselberg la închisoare, un apropiat al lui Trump.

Dar cazul lui Donald Trump va fi, cu siguranță, cel mai important din toată cariera magistratului american. Merchan a fost descris de cei mai mulți ca fiind un judecător „dur”, totuși unul care este corect, indiferent cine era inculpatul din sala de judecată.

Înainte de a ajunge în fața lui, Trump deja alimentase reţelele sociale cu opiniile sale despre Merchan.

Despre magistrat se spune că „a fost întotdeauna bine pregătit, accesibil şi – cel mai important în cazul Weisselberg – un om de cuvânt. Ne-a tratat pe mine şi pe colegii mei cu cel mai mare respect, atât în sala de judecată, public, cât şi în spatele uşilor închise”, a declarat prin e-mail Nicholas Gravante, avocatul care l-a reprezentat pe Weisselberg.

Atunci când l-a condamnat la închisoare pe Weisselberg, Merchan și-a scos la înaintare părțire dure, mărturisindu-i acestuia că a ascultat toate probele de la dosar.

Ce au scos la iveală apropiații lui Merchan

Cu toate acestea, Juan Merchan este cunoscut ca fiind și un judecător ‘plin de compasiune’, care oferă inculpaţilor o a doua şansă.

Juan Merchan s-a născut în Bogota, Columbia, dar a emigrat în Americ pe când avea doar 6 ani. Presa internațională precizează faptul că el a fost primul din familia sa care a ales să meargă la facultate, ba chiar și-a luat licenţa în drept la Universitatea Hofstra.

Judecătorul şi-a lansat cariera juridică în 1994 în cadrul biroului procurorului districtual din Manhattan. Ani mai târziu, el a trecut la biroul procurorului general al statului, unde a lucrat la cazuri din Long Island.

În anul 2006, primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, l-a desemnat pe Merchan la Tribunalul pentru familie din Bronx. Tot atunci a început să lucreze și ca judecător interimar la Curtea Supremă din New York.

„Judecătorul este genul de judecător care îl va ignora total pe Donald Trump. El nu este răzbunător. Este corect și hotărârile sale sunt în concordanță cu legea”, au declarat surse din preajma lui, pentru CNN.