Val de amenințări cu bombă în școlile din Bulgaria. Sofia acuză Rusia și cere ajutorul SUA
Guvernul interimar de la Sofia a acuzat, marţi, Federația Rusă că s-ar afla în spatele unui val de alerte cu bombă în zeci de şcoli din mai multe oraşe din Bulgaria, care au fost evacuate luni şi marţi. Autoritățile vecine cer ajutorul Statelor Unite.
Alerte cu bombă lângă România
„Anchetatorii au ca pistă principală atacuri hibride legate de Rusia”, a anunțat ministrul bulgar de Interne, Ivan Demerdzhiev.
Pentru a doua zi consecutiv, zeci de şcoli din Bulgaria au fost evacuate după ce au primit e-mailuri de ameninţări cu bombă. Este vorba despre unități de învățământ din Sofia, Plevna, Sliven şi Burgas. O astfel de alertă a ajuns şi la Universitatea de Economie Naţională şi Mondială.
Șeful MAI a dat asigurări că aceste ameninţări nu sunt reale şi că urmăresc doar să provoace teamă şi să atragă atenţia presei. „Diferite ţări europene se confruntă în prezent cu acelaşi lucru. Versiunea dominantă este că acestea sunt atacuri hibride având legătură cu Rusia”, a relatat Demerdzhiev.
Zeci de școli din Bulgaria, vizate de amenințări
Din cauza acestor alerte, Bulgaria a cerut ajutorul serviciilor de informaţii din ţări partenere, în special SUA, în încercarea de a-i identifica pe autori, a adăugat ministrul de Interne. În plus, Parchetul de la Sofia a deschis o anchetă pentru terorism.
Instituţii şcolare din capitala Sofia şi alte oraşe ale Bulgariei au primit mesaje aproape identifice provenite de la o organizaţie numită Free Misantropic Unabomber Legion. Într-un astfel de e-mail, aceasta avertizează cu privire la o explozie iminentă de TNT (trinitrotoluen) în şcoli. Ca măsură de precauţie, autoritățile au dispus evacuări în masă, provocând panică în rândul localnicilor.
Pericol înainte de alegerile generale
În total, 102 amenințări cu bombă au fost înregistrate în ultimele zile, în Bulgaria. Acest val de alerte are loc înainte de alegerile generale de duminică din Bulgaria, unde secţiile de votare sunt adeseori amplasate în şcoli publice. Guvernul de la Sofia susține că doar în caz de pericol real ar fi necesară închiderea secţiilor de votare în ziua votului.
Ministerul de Interne a promis că „procesul electoral nu va fi perturbat”. Țara vecină organizează al cincilea scrutin legislativ în doi ani, pe fondul unui blocaj politic fără precedent în istoria democratică a Bulgariei, membră NATO şi a Uniunii Europene.