Ora de vară 2023, România a schimbt ora: Efectele nebănuite asupra sănătății, cum ne adaptăm schimbării
România este una dintre țările care încă mai schimbă ora, trecând la cea de vară, în această noapte. Această modificare are efecte și asupra organismului oamenilor. Află cum îți poți adapta corpul la noua oră.
În noaptea de 25 spre 26 martie, românii vor trece la ora de vară, astfel că vor dormi cu o oră mai puțin, dar totodată se vor bucura de mai multă lumină. Schimbarea orei are loc de două ori pe an, și anume în ultimul weekend al lunilor martie și octombrie.
Astfel, dacă în luna martie, ceasul se dă cu o oră înainte, în octombrie, se revine la ora standard. Trecerea la noua oră are loc la o săptămână după echinocțiul de primăvară, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00, iar ziua de duminică devine cea mai scurtă din an, numărând doar 23 de ore.
Trecerea la ora de vară are efecte și asupra organismului omului. Astfel, din cauza faptului că vom dormi cu o oră mai puțin, această schimbare are anumite efecte asupra unor oameni de natură emoțională sau fizică. Pentru a se putea obișnui cu noua oră, unele persoane vor trebui să apeleze la o perioadă de acomodare.
Ceasul circadian suferă astfel un decalaj de o oră, iar recuperarea acesteia nu are loc imediat, chiar dacă ne calculăm orele de somn să ajungem cu o oră mai devreme în pat. Schimbarea la nivelul ritmului circadian are influențe și asupra stării emoționale, pe baza oboselii, ceea ce ne poate determina să fim mai irascibili.
Unele studii arată că schimbarea orei crește și numărul atacurilor de cord, precum și cel al accidentelor vasculare. De asemenea, oboseala care se acumulează în primele zile de la trecerea la ora de vară poate determina unele persoane să întâmpine probleme de concentrare, lucru care poate afecta șoferii și nu numai.
Efecte asupra organismului după schimbarea orei
Un alt studiu efectuat în anul 2020 a arătat că atunci când trecem la ora de vară, riscul accidentelor rutiere mortale crește cu 6%. Aceste schimbări pot afecta unele persoane pentru o perioadă de până la două săptămâni, timp în care organismul începe să se adapteze la noua oră.
Specialiștii au venit cu un set de recomandări pentru a ne putea obișnui mai repede cu noua oră, dar și să putem trece mai lin prin această schimbare. Așadar, pentru ca lucrurile să decurgă mai ușor, se recomandă evitarea consumului de alcool sau a preparatelor grase înainte de somn.
În ciuda faptului că după ce consumăm alcool,ne simțim mai somnoroși, somnul nu va fi unul calitativ, ci cu șanse mari de a ne trezi de mai multe ori pe parcursul nopții. Consumul de cafea înainte de somn face la rândul său parte din acțiunile care nu sunt recomandate.
Programul de somn este foarte important pentru buna funcționare a creierului și organismului, astfel că se recomandă aceeași oră de culcare și de trezire, chiar și în zilele libere. Pentru a-ți asigura necesarul de odihnă, se recomandă somnul de cel puțin șapte ore pe noapte.
Mișcarea în aer liber este întotdeauna indicată, mai ales acum. Încearcă să petrecei cât mai mult timp în aer liber pentru că expunerea la soare poate ajuta la scăderea senzației de oboseală acumulată pe parcursul zilei.