Gheața din Antarctica, pe punctul de a deveni „istorie”: cât de gravă este situația, cum ne afectează
Nivelul de gheață din Antarctica a scăzut la un nivel record săptămâna trecută, au anunțat cercetătorii americani. Mai exact, vorbim despre cea mai gravă situație din ultimii 45 de ani, de când sunt monitorizate aceste date.
Reprezentanții de la Centrul Național de Date despre Zăpadă și Gheață (NSIDC), de la Universitatea din Colorado Boulder, au declarat că gheața din Antarctica a scăzut la 1,79 milioane de kilometri pătrați, în data de 21 februarie 2023.
Acest fapt a depășit nivelul record anterior stabilit în 2022.
Oamenii de știință de la NSIDC au subliniat că cea mai recentă cifră este preliminară, iar situația se poate înrăutăți. Ei au spus că vor emite date finale privind întinderea gheții cât de curând.
Efectele topirii gheții din Antarctica încă nu se văd, dar situația se va schimba cât de curând
Topirea gheții marine nu are (încă) un impact vizibil asupra nivelului mării, deoarece gheața se află deja în apa oceanului.
„Răspunsul Antarcticii la schimbările climatice a fost diferit de cel al Arcticii”, a declarat Ted Scambos, cercetător senior la Institutul Cooperativ de Cercetare în Științe ale Mediului (CIRES).
„Tendința descendentă a gheții marine poate fi un semnal că încălzirea globală afectează, în cele din urmă, gheața gheața care plutește în jurul Antarcticii, iar efectele vor fi văzute peste câțiva ani”, a mai spus Scambos.
Ciclul antarctic suferă variații anuale semnificative în timpul verilor și iernilor, însă continentul nu a experimentat încă topirea rapidă din ultimele patru decenii care afectează calotele de gheață din Groenlanda și Arctica din cauza încălzirii globale.
Totuși, rata ridicată de topire care a început să galopeze începând cu anul 2016 nu este, câtuși de puțin, o veste bună. Cu alte cuvinte, topirea gheții marine este problematică, deoarece ajută la accelerarea încălzirii globale.
În momentul în care gheața de mare albă, care trimite până la 90% din energia Soarelui înapoi în spațiu este înlocuită cu o mare întunecată, neînghețată, apa tinde să absoarbă un procent similar din căldura Soarelui, ceea ce, evident, duce la consecințe grave pentru planeta noastră.