Impozit progresiv pe averea ultra-bogaților. Cât vor plăti miliardarii planetei și unde se vor duce banii
Un grup mare de eurodeputați a cerut marți o taxă pentru persoanele bogate, similară celei aplicate companiilor multinaționale, pentru a finanța tranziția către o lume fără emisii de carbon.
Un acord anterior de referință pentru o taxă globală minimă de 15% pentru companiile multinaționale va intra în vigoare anul acesta.
„Ceea ce am realizat pentru multinaționale, trebuie să facem acum pentru cei bogați”, au scris europarlamentarul francez Aurore Lalucq și economistul Gabriel Zucman într-un articol de opinie publicat în cotidianul francez Le Monde, în momentul în care au lansat campania împreună cu peste 130 de eurodeputați.
„Propunerea noastră este simplă: să introducem un impozit progresiv pe averea ultra-bogaților la scară internațională pentru a reduce inegalitățile, contribuind în același timp la finanțarea investițiilor necesare pentru tranziția ecologică și socială”, au spus ei.
Elon Musk nu a plătit niciun cent impozit
Semnatarii au susținut că în 2018, proprietarul Tesla, Elon Musk, „pe atunci al doilea cel mai bogat om din lume, nu a plătit niciun cent din impozitele federale”, iar „în Franța, cunoscută pentru impozitele sale ridicate, cele mai bogate 370 de familii sunt impozitate efectiv doar în jur de două-trei procente”.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un club format în majoritate din țări bogate cu sediul la Paris, a intermediat acordul privind multinaționalele.
Lalucq și Zucman au cerut OCDE și Națiunilor Unite să înceapă să lucreze la o taxă similară pentru cei mai bogați oameni și au îndemnat Uniunea Europeană să acționeze și ea.
Autorii propun o taxă de 1,5% pe averile de 50 de milioane de euro sau mai mult, dar au declarat că nivelul exact ar trebui decis „în mod colectiv și democratic”.
Cei mai mulți dintre eurodeputații care au semnat sunt din partidele Verzilor sau de stânga. Lor li s-au alăturat organizații neguvernamentale, inclusiv Oxfam, susținute de o duzină de economiști și de 20 de milionari.