13 mart. 2023 | 06:00

ANAF ți-o vinde la preț de pomană, casă cu teren la preț de mașină second hand: ți-ai dori să pui mâna pe ea

ACTUALITATE
ANAF ți-o vinde la preț de pomană, casă cu teren la preț de mașină second hand: ți-ai dori să pui mâna pe ea

ANAF pare să înțeleagă mai bine bula imobiliară din România decât mulți dezvoltatori care caută o soluție de îmbogățire rapidă. Așa a ajuns să vândă o casă cu teren la un preț derizoriu.

Într-o perioadă în care prea puțini români își mai permit să pună mâna pe o locuință la preț rezonabil, cu atât mai puțin pe un teren, ANAF Tulcea scoate la licitație cu un preț modic o casă cu un teren de 3839 de metri pătrați. Imobilul este localizat în comuna Valea Nucarilor. Prețul este incredibil de accesibil pentru simplul fapt că s-a mai încercat licitarea sa în trecut, dar nu a vrut nimeni să liciteze, iar valoarea de start s-a micșorat automat cu 30%.

Anunțul ANAF pentru cei care își doresc o casă la țară

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, prin Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice, organizează în data de 28.03.2023, ora 11:00, în Municipiul Tulcea , strada Babadag, nr. 163 Bis , etaj 2 camera 212, jud. Tulcea (sediul Administrației Județene a Finanţelor Publice Tulcea), a treia licitatie pentru bunul imobil:

  • teren intravilan în suprafață de 3.839 mp din acte, 3.803 mp din măsurători , situat în comuna Valea Nucarilor, str. Margaretei nr.6, jud. Tulcea, înscris în CF 32052 din care suprafața de 648 mp categorie folosință curți construcții și 3155 mp categorie folosință arabil, preţ de pornire al licitaţiei 55601 lei și construcții în stare avansată de degradare care nu influențează valoarea finală: C1 – locuință în suprafață construită la sol de 74 mp, înscrisă în CF 32052-C1 și C2 – anexă înscrisă în CF 32052-C2, în suprafață construită la sol de 52 mp, situate în comuna Valea Nucarilor, str. Margaretei nr.6, jud. Tulcea, în scopul recuperarii creanțelor bugetare stabilite prin titlurile executorii emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea” a transmis ANAF, pe Facebook.
Practic, la prețul de pornire de 55.601 lei îți poți cumpăra o suprafață intravilană de 3839 de metri pătrați în acte în comuna Valea Nucarilor.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele