08 mart. 2023 | 09:51

ANAF pune tunurile pe românii care au apartamente în chirie, dar le întinde și o mână de ajutor

TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ & DIGITAL
Share
ANAF pune tunurile pe românii care au apartamente în chirie, dar le întinde și o mână de ajutor

Dacă obții venituri din închirierea de case sau apartamente, probabil că știi deja acest lucru: ești obligat prin lege să întocmești un contract între tine și chiriaș.

În acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat de curând un material video care include pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă te afli într-o astfel de situație, precum și completarea și transmiterea formularului 168 – cu alte cuvinte, cum trebuie să faci ca să fie bine în ochii legii.

Anunțul ANAF pentru toți cei care au apartamente date în chirie

Conform OG 16/2022, din anul 2023, devine din nou obligatorie înregistrarea la ANAF, în termen de maxim 30 de zile, a tuturor contractelor de închiriere a bunurilor proprii.

Există, ce-i drept, și o excepție, iar ea se referă la acei români care obțin venituri din arendă sau din camerele destinate practicării turismului.

Această nouă regulă se va aplica tuturor contractelor care au fost încheiate de la 1 ianuarie 2023, dar și contractelor care se aflau în derulare la acel moment.

Pentru acele contracte menționate anterior, termenul de intrare în legalitate este de 90 de zile de la data de 1 ianuarie. Practic, ar trebui să fii în regulă la începutul lunii aprilie, conform acestei informații.

Pe scurt, conform avocatnet.ro, iată ceea ce trebuie să știi despre noile reguli aplicate de ANAF, dar și cum te ajută:

  • contractul de închiriere trebuie înregistrat la ANAF în maximum 30 de zile de la încheierea acestuia (regula se aplică și dacă intervin modificări ulterior pe contract), prin completarea și transmiterea formularului 168; formularul se transmite organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice;
  • cererea de înregistrare se completează în dublu exemplar, unul dintre ele fiind păstrat de contribuabil; dacă sunt mai mulți proprietari la un bun închiriat, fiecare dintre ei trebuie să înregistreze contractul de închiriere la ANAF; cererea trebuie să aibă anexată o copie conformă cu originalul a contractului de închiriere (conformitatea cu originalul se asigură prin trecerea, pe copie, a mențiunii „conform cu originalul” și a semnăturii contribuabilului);
  • cererea de înregistrare se poate depune fie online, în format electronic, fie în persoană, la registratura Fiscului sau prin poștă (cu confirmare de primire), în format tipărit; data înregistrării contractului de închiriere e considerată data înregistrării cererii la registratura ANAF, data poștei sau data înregistrării cererii online;
  • înregistrarea contractelor de închiriere în evidența ANAF se face intern în maximum cinci zile de la data depunerii cererii;
  • cei care obțin venituri din închiriere și nu-și înregistrează contractele la ANAF vor fi atenționați de autorități că au această obligație de îndeplinit.