02 mart. 2023 | 10:37

Explozia bulei imobiliare din România se simte de la proiecte: autorizațiile de construire s-au dus în cap în 2023

ACTUALITATE
Explozia bulei imobiliare din România se simte de la proiecte: autorizațiile de construire s-au dus în cap în 2023

Încă de la finele anului trecut, au început să apară semnele unei crize imobiliare destul de agresive, iar având în vedere că mulți oameni nu-și mai permit ratele la ipotecă după explozia dobânzilor bancare, paralelele cu criza din 2008 au fost inevitabile. În 2023, noi semne confirmă trendul îngrijorător în România.

La intervale regulate de timp, oficialii Institutului Național de Statistică publică date referitoare la modul în care progresează piața imobiliară din România, pornind de la autorizațiile de construire și până la numărul de tranzacții. Cea mai recentă analiză INS vizează situația din luna ianuarie a acestui an, iar comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, este aproape imposibil să fii optimist.

Piața imobiliară din România în 2023

În ianuarie 2023, la nivel național, s-au eliberat 2079 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale. Deși cifra în sine nu îți spune mare lucru, având în vedere că vorbim de o scădere cu 18,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, tendința descendentă este clară. În România se construiește din ce în ce mai puțin pentru că se vinde mai puțin și pentru că înăsprirea politicilor bancare face viața mai dificilă și a dezvoltatorilor, nu doar a clienților.

”În luna ianuarie 2023 s-au eliberat 2.079 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (-18,5% față de luna ianuarie 2022), cu o suprafață utilă totală de 560.129 mp (-7%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 70,4% sunt pentru zona rurală. În luna ianuarie 2023 se evidențiază o scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-471 autorizații), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-153 autorizații), București-Ilfov (-105), Nord-Est (-85), Sud-Est (-65), Vest (-46), Sud-Vest Oltenia (-43) și Sud-Muntenia(-5). Creștere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+31)”, se arată în analiza INS.

În ceea ce privește autorizațiile de construire pentru clădiri nerezidențiale, acestea au înregistrat o creștere de 2,8%, dar a scăzut semnificativ suprafața utilă totală din spatele acelor proiecte, -7,6%, conform News.ro. În termeni reali, este vorba de o scădere de 18.684 de metri pătrați utili.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele