13 feb. 2023 | 09:00

Lovitura surprinzătoare pentru toți românii care nu stau la adresa din buletin, s-a schimbat legea: cartea de identitate în 2023, altfel

ACTUALITATE
Lovitura surprinzătoare pentru toți românii care nu stau la adresa din buletin, s-a schimbat legea: cartea de identitate în 2023, altfel

Românii care nu stau la adresa din buletin trebuie să știe modificarea importantă legislativă care tocmai a trecut de Senat și afectează în mod direct posibilitatea obținerii unei cărți de identitate în România.

O practică foarte comună pe meleaguri mioritice este luarea în spațiu a unei persoane. Practic, o persoană își face buletinul pe o adresă care nu stă în realitate pentru a obține diverse beneficii. De exemplu, practica a devenit foarte comună în momentul în care copiii nu au putut să meargă decât la școala care le era arondată, în funcție de adresa din cartea de identitate a lor sau a părinților. Indiferent de motivele din spate, se dorește diminuarea semnificativă a fenomenului printr-o nouă lege.

Se schimbă legea în România pentru cărțile de identitate

Un nou proiect legislativ care tocmai a trecut de Senat și urmează să ajungă în Camera Deputaților pentru votul decisiv și-a propus să limiteze la un maxim de 10 persoane numărul persoanelor care se pot înregistra la aceeași adresă cu buletinul și alte acte de identitate. În prezent, valoarea cu pricina este nelimitată.

Mai mult decât atât, dacă cineva găzduiește o persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește de fapt, va fi obligat nu doar să anunțe poliția cu era până în prezent. În schimb, trebuie să meargă cu respectiva persoană la evidența populației, pentru a-și da consimțământul de a o lua în spațiu.

Practic, vorbim de o modificare a OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Este vorba de introducerea unei prevederi suplimentare ce stabilește, conform Avocatnet.ro, că “nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor – n. red.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.

Principala excepție de la regula de mai sus ține de familie. Punctual, limita de zece persoane nu se va aplica în cazul deținătorului imobilului de la respectiva adresă și membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul/ soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/ soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea (până la veri primari). Tot la excepții intră și persoanele fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/ centre de servicii sociale sau în centre educative.

O altă prevedere complet nouă vizează situația în care o persoană găzduiește o altă persoană care nu a înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv timp de 15 zile. Atunci, are obligația  de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, pentru a-și exprima consimțământul de primire în spațiu. Excepțiile sunt date de persoanele aflate în deplasare de serviciu sau în scop turistic.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele