13 feb. 2023 | 07:00

Codul Rutier 2023 – detaliul minor care te poate lăsa fără permis de conducere: amenzi de până la 1200 de lei pentru șoferii neatenți

ACTUALITATE
Codul Rutier 2023 - detaliul minor care te poate lăsa fără permis de conducere: amenzi de până la 1200 de lei pentru șoferii neatenți

Codul Rutier reglementează circulația pe drumurile publice din România și tocmai a beneficiat o actualizare importantă în ceea ce privește sancțiunile pe care trebuie să le știe șoferii.

Pe meleaguri mioritice, este foarte important să fii atent la buna funcționare a autoturismului și să fii foarte eficient în a remedia eventualele defecțiuni, mai mici sau mai mari. Nu de alta, dar neglijarea lor se poate reflecta ușor în amenzi usturătoare și, în unele cazuri, chiar și în ridicarea permisului de conducere de către agentul de poliție. Rămâi fără dreptul de a fi șofer pe drumurile publice.

Sistemul de iluminare cu problem vine cu amenzi importante

Dacă nu era evident, defecțiunile la sistemul de iluminare al autoturismului pun în pericol buna circulație pe drumurile publice atât pentru tine, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Gândește-te numai la scenariul în care ești nevoit să frânezi brusc, iar șoferul din spatele tău nu poate să vadă acest lucru din cauza problemelor la sistemul de semnalizare.

„Circulația cu un autovehicul cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc constituie o contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni“, se arată în Codul Rutier. Șoferii pot primi o amendă cuprinsă între 870 și 1160 de lei.

Mai mult decât atât, tot vizavi de sistemul de iluminare, legislația prevede două situații în care îți poate fi reținut atât permisul auto, cât și certificatul de înmatriculare al mașinii. Te poți afla într-o astfel de situație dificilă dacă circuli noapte fără faruri sau fără lămpi de semnalizare, cu dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloace fluorescent – reflectorizante care nu respectă normele tehnice în vigoare.

De asemenea, dacă ai sisteme de iluminare care nu sunt omologate, sancțiunile sunt semnificativ mai aspre, cu mult peste o banală amendă, indiferent cât ar putea fi aceasta de usturătoare la buzunar.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele