Prima reacție a Kremlinului la acuzațiile de implicare în doborârea avionului MH17. Ce spune Putin despre „indiciile puternice” împotriva sa
O echipă internațională de anchetatori a anunțat, miercuri, că a găsit „indicii puternice” că președintele rus Vladimir Putin a aprobat furnizarea de arme grele antiaeriene separatiștilor ucraineni, cu care au doborât zborul Malaysia Airlines MH17 (2014). Cu toate acestea, membrii Echipei Comune de Investigație recunosc că nu au dovezi suficiente împotriva liderului de la Kremlin. Ei și-au suspendat ancheta de opt ani și jumătate cu privire la tragedia aviatică (toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit). Aeronava zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur.
„Indicii puternice” că Vladimir Putin a ordonat furnizarea de rachete pentru doborârea avionului MH17
Update 9 februarie, ora 15.31. Kremlinul respinge concluziile procurorilor internaționali care investighează doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, potrivit cărora există „indicii puternice” despre implicarea președintelui rus Vladimir Putin în acest incident aviatic.
Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia „nu poate accepta” rezultatele anchetei, deoarece nu a luat parte la proces. De asemenea, anchetatorii nu au prezentat public dovezile, a continuat el, notează Reuters.
Știrea inițială: Sistemul de rachete BUK-TELAR a fost folosit la doborârea avionului MH17, în timp ce se îndrepta de la Amsterdam la Kuala Lumpur deasupra estului Ucrainei în 2014, au afirmat anchetatorii. Dar dovezile nu sunt suficiente pentru urmărirea penală, au recunoscut aceștia.
Președintele rus Vladimir Putin a furnizat, cel mai probabil, racheta care a doborât zborul Malaysia Airlines deasupra Ucrainei. În ciuda indiciilor puternice, procurorii de la Haga menționează că este puțin probabil ca Putin să se confrunte cu justiția.
Anchetatorii europeni au declarat, miercuri, că liderul rus Vladimir Putin a aprobat transferul de rachete către forțele rebele susținute de ruși din estul Ucrainei, responsabile pentru doborârea avionului MH17 în 2014. În aparatul de zbor a fost trasă o rachetă BUK în timpul cursei Amsterdam-Kuala Lumpur. Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit.
Potrivit acestora, există „indicii puternice” bazate pe apelurile telefonice interceptate că Putin ar fi aprobat personal transferurile de arme către forțele sale proxy din estul Ucrainei.
Rusia neagă orice responsabilitate
Federația Rusă a negat mereu orice implicare în doborârea zborului deasupra estului Ucrainei, la 17 iulie 2014, și a refuzat să coopereze cu anchetatorii internaționali. Însă, potrivit procurorilor olandezi, „există indicii puternice că președintele rus a decis să furnizeze” un sistem de rachete Buk separatiștilor ucraineni.
„Deși vorbim de indicii puternice, nu avem probe complete și concludente”, a spus procurorul olandez Digna van Boetzelaer, adăugând că, fără cooperarea Rusiei, „ancheta și-a atins acum limita. Toate pistele au fost epuizate”. Ea a explicat că Putin, în calitate de șef al statului, va avea imunitate de urmărire penală în Țările de Jos, notează Euronews.
Cel mai recent anunț vine la câteva săptămâni după ce un tribunal olandez a condamnat doi ruși și un ucrainean pentru ucidere în masă. Într-o declarație, Echipa Comună de Investigație a șase națiuni (care cercetează tragedia aviatică) a declarat: „Există indicii puternice că președintele rus a decis să furnizeze BUK TELAR separatiștilor RPD (Republica Populară Donețk). Grupul este format din anchetatori din Țările de Jos, Australia, Belgia, Ucraina și Malaezia.