07 feb. 2023 | 15:43

Bula imobiliară din România, oficială: vânzările din ianuarie au confirmat începutul dezastrului

ACTUALITATE
Bula imobiliară din România, oficială: vânzările din ianuarie au confirmat începutul dezastrului

Anul 2023 vine cu vești proaste pentru dezvoltatorii imobiliari care sperau la îmbogățire rapidă, pentru constructori de apartamente și case. În mod inevitabil, situația se va înrăutăți din ce în ce mai mult pe această piață care, până mai ieri, era incredibil de profitabilă.

Încă din luna decembrie a anului trecut, au început să se ducă în jos tranzacțiile de locuințe din România, când a devenit evident că vor exploda atât dobânzile la creditele cu ipotecă pentru toți românii, cât și facturile la energie. Subit, investițiile fabuloase pe termen lung nu mai păreau la fel de profitabile pe cât își aduceau aminte dependenții de proprietăți de pe meleaguri mioritice.

Deși tendințele erau evidente pentru toți cei care urmăreau piața autohtonă, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a confirmat noua realitate cu cifrele din piață atât la finalul anului trecut, cât și după prima lună din 2023.

Piața de locuințe din România, cutremur total

În ianuarie 2023, la nivelul întregii țări, s-au vândut 33.274 de locuințe. Deși numărul ți s-ar putea părea mare, ruperea de ritm este fabuloasă comparativ cu decembrie 2022, când s-au finalizat cu 26.590 mai multe tranzacții, aproape dublu. Chiar și dacă folosim ca referință ianuarie 2022, în urmă cu un an, la acea vreme, erau 39.510 imobile care au schimbat proprietarii, cu aproape 20% mai mult decât în prima lună din anul curent.

În continuare, piața imobiliară din România este ținută în picioare de o mână de orașe, localități în care s-au desfășurat și cele mai multe tranzacții. Vorbim de București – 6.945, Brașov – 1.928 și Ilfov – 1.458. La polul opus se află Teleorman – 174, Covasna – 180 și Olt – 184, cu mențiunea foarte importantă că aproape toată țara se apropie de coada clasamentului.

Partea bună pentru dezvoltatori este că mai sunt ceva bani în piață, de aici se explică faptul că, din cele 33.274 de imobile tranzacționate în ianuarie 2023, doar 16.389 au implicat o ipotecă, un credit bancar. În contextul în care locuințele achitate cu credit au fost cu doar 364 mai puține față de ianuarie 2022, concluzia pe care o putem trage este că ruperea mare s-a petrecut la cei cu bani cash, care nu necesită ajutorul băncilor pentru a încheia o tranzacție. Practic, acolo s-a produs o scădere de aproape 40% a tranzacțiilor. Așa îți dai seama că românii nu mai consideră o afacere bună să-și bage economiile în apartamente sau case.

Pe partea de terenuri agricole, cele mai multe s-au vândut în ianuarie 2023 în Dolj – 554, Buzău – 435 și Brăila – 396.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele