UBB Cluj, dată din nou în judecată de Bode. Ce solicită ministrul de Interne în scandalul plagiatului
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a lansat o adevărată ofensivă contra Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, împotriva căreia a înaintat o nouă acțiune în contencios administrativ și fiscal.
Lucian Bode a deschis un nou proces împotriva Universității Babeș-Bolyai
În cererea depusă joi, 2 februarie, la Tribunalul Sălaj, șeful MAI cere anularea totală a actului administrativ 10/2022, prin care Comisia de etică a UBB s-a autosesizat pentru suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a demnitarului. În precedentul litigiu, pe care Lucian Bode l-a pierdut pe fond, ministrul de Interne solicita doar suspendarea respectivului document.
Iată că liberalul Lucian Bode a mai dat o dată în judecată Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai, care s-a pronunțat în legătură cu plagiatul tezei de doctorat. Noua sa acțiune este în contencios administrativ și fiscal.
Ministrul de Interne încearcă să scape definitiv de problema plagiatului
Liberalul a depus o cerere la Tribunalul Sălaj, prin care solicită anularea totală a actului administrativ 10/2022, prin care Comisia de etică a UBB s-a autosesizat pentru suspiciuni de plagiat în teza lui de doctorat. Anterior, în litigiul pe care Bode l-a pierdut pe fond, ministrul de Interne solicita doar suspendarea respectivului document.
Mai mult, Bode contestă și răspunsul Comisiei de etică nr 928/25.01.2023, ca urmare a unei plângeri prealabile a șefului MAI pe care a transmis-o la UBB, la 27 decembrie 2022, prin care invocă „inadmisibilitatea evidentă a actului de autosesizare, precum și a inadmisibilității în sine a derulării unei proceduri de reevaluare/verificare/reexaminare a unei teze de doctorat”, potrivit Fanatik.
Oficialul liberal se referă la Decizia 364/2022 a Curții Constituționale care clarifică inadmisibilitatea activității ulterioare a oricărei alte comisii de a reexamina aspectele stabilite de comisia de doctorat si validate de către CNATDCU cu privire la o lucrare de doctorat, în procedura atribuirii titlului de doctor.
„Să se abțină”
Totodată, în data de 9 ianuarie 2023, Lucian Bode a mai notificat o dată Comisia de etică a UBB Cluj, solicitându-i „să se abțină de la orice act sau de a da relevanță hotărârii 10/2022, în sensul înaintării analizei tezei de doctorat”. Cu toate că situația fusese deja tranșată de prima instanță, Universitatea a transmis un răspuns în termenul legal de 30 de zile, care transpune inclusiv motivarea Tribunalului Sălaj. Acest document este acum contestat de ministrul de Interne.