25 ian. 2023 | 10:06

Ziua liberă de pe 24 ianuarie, pretext de amenzi între 5000 și 10.000 de lei: ce trebuie să știi dacă ai lucrat

ACTUALITATE
Ziua liberă de pe 24 ianuarie, pretext de amenzi între 5000 și 10.000 de lei: ce trebuie să știi dacă ai lucrat

Ziua de ieri, 24 ianuarie 2023, a fost sărbătoare națională și, în teorie, zi liberă. Asta nu mai înseamnă însă de mult timp că te-ai dus la supermarket sau la farmacie și era închis sau că ai vrut să mergi la un restaurant și toți angajații și-au luat liber. Foarte mulți români au lucrat de Unirea Mică.

Ziua Unirii Principatelor Române se sărbătorește pe 24 ianuarie și, după cum scrie în Codul Muncii, salariații din mediul privat și de la stat beneficiază de o zi liberă plătită. În cazul în care domeniul de activitate sau șeful te obligă să-ți iei respectiva zi liberă, din punct de vedere legal, trebuie să fii recompensat.

Ce drepturi ai dacă ai lucrat în ziua liberă

În zilele libere nelucrătoare specificate în Codul Muncii, salariații trebuie să primească timp liber. După cum probabil știi, există și categorii de angajați care trebuie să meargă la lucru, chiar și în acele zile. Lista include angajații din unitățile sanitare, cele de alimentație publică, dar și locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.

În cazul lor, Codul Muncii stabilește compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nici în aceste condiții nu poți primi timp liber, ai dreptul de a primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază. Practic, ți se plătește în plus ziua respectivă.

Neacordarea salariaților de timp liber în zilele nelucrătoare sau nerecompensarea lor pentru munca în respectivele zile poate aduce angajatorilor amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei, conform avocatnet.ro.

În 2023, din cele 15 zile libere legale specificate în Codul Muncii, doar 12 vor pica în timpul săptămânii. În consecință, salariații cu un program normal de lucru, de luni până vineri, vor avea timp liber în plus în acele zile sau vor fi plătiți pentru că au lucrat și nu au reușit să-și ia liber în contul zilei respective în următoarele 30 de zile.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele