Dacă este să discutăm despre o industrie care a funcționat, funcționează și, cel mai probabil, va continua să funcționeze și în viitor, aceea este cea a armamentului, iar acest lucru se aplică inclusiv în țara noastră, după cum vei putea observa în cele ce urmează.
În plus, în contextul războiului pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei, care se desfășoară lângă granița noastră, armamentul devine cu atât mai relevant, din nefericire.
Oraşul Cugir, aflat în judeţul Alba, este renumit încă din perioada Epocii de Aur, mai ales pentru companiile dedicate industriei militare.
Așadar, se poate spune că Fabrica de Arme şi Uzina Mecanică sunt unele dintre puținele fabrici din acea perioadă care au reușit să supraviețuiască și după Revoluția din 1989.
Acestea continuă să funcţioneze și au un profit destul de mare, capabil să asigure o viață decentă celor mai bine de 2.000 de localnici care lucrează aici.
Cei 2.000 de lucrători își încep, în fiecare zi, programul la ora 6:30, în cele două zone industriale ale oraşului, unde se află fabricile.
Una dintre ele este situată pe Râul Mic, între două dealuri, locație care îi conferă un anumit grad de protecție.
Așa cum deja, probabil, bănuiești, accesul în cadrul celor două societăţi nu este permis, însă curioșii pot vizita expozițiile de arme.
În cele două fabrici menționate anterior există posturi în care lucrează exclusiv femei sau bărbaţi.
Cel mai bine se reliefează acest aspect atunci când vine vorba despre procesul de încărcare a muniţiei cu praf de puşcă. Această sarcină va reveni exclusiv femeilor.
Se spune că femeile au o capacitate de concentrare mai mare decât bărbații, drept pentru care sunt preferate unor astfel de meserii.
Cu scopul de a le proteja pe angajate, în caz de primejdie, în imediata apropiere a fiecărui post de încărcare cu pulbere se află un bazin cu apă caldă în care acestea pot sări, în caz de nevoie.
De altfel, se spune că, în trecut, s-ar fi petrecut nenumărate accidente aici, chiar și un deces, însă cum comuniștii obișnuiau să țină astfel de informații „sub cheie”, s-a aflat târziu despre asta.
Mai mult, conform unor legende urbane, tot aici ar exista tuneluri subterane unde ar fi fost testate tunurile fabricate la Cugir.
În prezent, mai bine de 95% din producţia realizată în prezent la Cugir este exportată, cea mai mare parte în SUA unde se vând arme de vânătoare în valoare de milioane de dolari în fiecare an, dar și în Europa, Africa şi Asia, dar și în alte țări „prietenoase” cu armele de foc.
„Este o muncă dificilă dar după atâţia ani ne-am obişnuit. În lipsa altui loc de muncă în Cugir, meregm în continuare la făcut de arme şi muniţie.
Uneori este periculos, dar trebuie să ne câştigăm cumva pâinea de fiecare zi. Au fost vremuri în care mergea foarte prost, au existat disponibilizări, dar acum este suficent de lucru.
Salariul este cam mic, dar nu avem ce să facem”, a declarat unul dintre angajaţii fabricilor din Cugir, potrivit unui articol al publicației Adevărul din anul 2017.
„Necesitatea a apărut odată cu aderarea României la NATO şi trecerea pe armamentul compatibil din punct de vedere tehnic pe armamentele compatibile NATO.
Ca performanţe, NAT1 este comparabilă cu aceleaşi arme ale soldaţilor NATO, în special cu puştile americane din seria M.
Are un încărcător de 30 de cartuşe, dezvoltă o viteză la gura ţevii de peste 800 de metri pe secundă, se încadrează în normele NATO, atât la calibru, cât şi la condiţiile tehnice”, a declarat, la rândul său, directorul Nicolae Mihăilesc, pentru sursa citată anterior.