06 dec. 2022 | 09:49

Cea mai ieftină Dacia din România, confirmată: care este cel mai mic preț pentru un Logan nou, din reprezentanță

ACTUALITATE
Cea mai ieftină Dacia din România, confirmată: care este cel mai mic preț pentru un Logan nou, din reprezentanță

În mentalul colectiv al românilor, Dacia Logan este cea mai ieftină mașină nouă pe care ți-o poți cumpăra din reprezentanță. Dincolo de faptul că realitatea mașinilor ieftine și noi lasă loc de interpretări, am încercat să aflăm care este cel mai mic preț pentru o Dacia.

Dacia Logan a ajuns la cea de a treia generație și arată din ce în ce mai bine. În plus, rămâne cea mai populară mașină în rândul românilor, mai ales pentru taximetrie. Din păcate, cea mai recentă iterație a autoturismului entry-level de la Mioveni nu mai este atât de ieftină pe cât ai crede, chiar dacă vine cu o serie de particularități care fac o treabă bună în a justifica saltul în valoarea de achiziție.

Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan

La momentul de față, în România, cea mai ieftină Dacia Logan în România are un preț de pornire de 13.600 de euro. La acest preț, primești un motor pe benzină în trei cilindri cu 90 de cai putere și un cuplu maxim de 160 Nm. Vorbim de o cutie manuală în cinci viteze, cu mențiunea că propulsorul turbo este semnificativ mai ecologic decât în trecut. În plus, datorită distribuției în lanț, vei putea face economii suplimentare la bugetul zilnic de întreținere.

În privința dotărilor, cea mai ieftină Dacia Logan vine cu pachetul Expression. Asta include oglinzi retrovizoare reglabile electric, cruise control, ABS, sistem de frânare de urgență automat, asistență la frânarea de urgență, sistem de asistență a pornirii în rampă, senzori acustici pentru asistență la parcare, ștergătoare cu senzor de ploaie, sistem de monitorizare presiune pneuri, proiectoare de ceață și un display de 8 inci.

Cât costă cea mai scumpă Dacia Logan din România

În cazul în care ”nu te uiți la bani” când te gândești să-ți cumperi o Dacia Logan, varianta de top pornește de la 15.600 de euro. Are tot 90 de putere, tot un motor în trei cilindri, iar cuplul maxim este de 142 Nm. Are o cutie de viteze automată CVT cu o pornire lină de pe loc, elasticitate la accelerare și schimbări ale treptelor de viteză fără întreruperi în transmiterea forței de tracțiune.

În privința dotărilor, pachetul de cea mai scumpă versiune de Dacia Logan este intitulat Prestige și include, pe lângă cele de la Expression, o cameră video pentru marșarier, sistemul de dejivrare în cazul oglinzilor retrovizoare, cardul hands-free, sistemul de iluminare pentru portbagaj, senzorii față și spate, senzorii pentru unghiul mort, afișajul de bord TFT și numai.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele