Se întâmplă chiar înainte de Sărbători, cu banii Raiffaisen Bank: ce trebuie să știi, dacă ești client
Apar noutăți importante de la unul dintre giganții bancari din țara noastră. Este vorba despre Raiffeisen Bank și noua sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei.
Banca tocmai a anunțat că a lansat o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a patra emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale din cele șase emisiuni de obligațiuni eligibile ale băncii.
Atenție la un mic detaliu, este vorba despre investitorii instituționali
Emisiunea de obligațiuni a fost adresată investitorilor instituționali – un aspect deosebit de important.
Reprezentanții gigantului bancar spun că emisiunea a atras aproximativ 369 milioane lei cu o maturitate de 5 ani, la un cupon fix de 8,817%, respectiv 1,2 p.p. peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință, cu aceeași maturitate. De asemenea, obligațiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după aprobarea Băncii Naționale a României și vor fi listate atât la Bursă din Luxembourg (LuxSE) cât și la cea de la București (BVB).
„Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțare proiectelor sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile al băncii (link aici). Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile, acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură.
Diferența va fi alocată în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficientă energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă”, transmite banca.
În cele din urmă mai spune gigantul bancar, prin emisiunile de obligatiuni eligibile plasate in ultimii doi ani, in suma totala de peste 3,3 miliarde lei, banca isi consolideaza baza de fonduri proprii si datorii eligibile in linie cu cerintele regulatorii, creand astfel premizele pentru o dezvoltare sustenabila a activitatii de creditare.
Ce este nou pentru clienți. Banca vine cu o surpriză, în prag de Sărbători
Acestea nu sunt singurele noutăți de la Raiffeisen Bank. Instituția s-a gândit să întindă o mână de ajutor clienților, pe care dorește să-i sprijine mai intens în procesul lor de economisire, comportament mai necesar ca niciodată, în aceste vremuri tulburi, marcate de instabilitate, scumpiri și multiple crize.
Astfel, banca tocmai a lansat SavingBox, un nou serviciu de economisire în lei, la fiecare plata cu cardul de debit. Funcționalitatea este disponibilă prin actualizarea aplicației Smart Mobile din magazinele de aplicații (Google Play Store, App Store, AppGallery).
”Lansată de la mijlocul lunii noiembrie, funcționalitatea SavingBox a fost activată până în prezent de peste 14.000 de clienți. Momentul lansării SavingBox ține cont de preocuparea crescută a oamenilor față de economisire și un mediu de dobânzi ridicate, care face atractive astfel de produse și servicii. Economisirea cu pași mici ne ajută, în timp, să ne îndeplinim chiar și cele mai ambițioase obiective.
Raiffeisen Bank acordă o importantă deosebită planificării financiare, sprijinind clienții să-și constuiască în primul rând un fond de rezervă și să economisesca pentru obiectivele financiare importante din viață lor.” a spus Andra Ion, director Planificare Financiară Personală la Raiffeisen Bank.