28 nov. 2022 | 11:17

Niciodată nu a fost mai ușor să devii neamț: cum obții cetățenia germană de acum înainte, ce s-a schimbat

ACTUALITATE
Niciodată nu a fost mai ușor să devii neamț: cum obții cetățenia germană de acum înainte, ce s-a schimbat

Germania se confruntă cu o criză acută de personal, de forță de muncă, la fel ca majoritatea țărilor dezvoltate din occident. În încercarea de remedia situația, autoritățile de la Berlin lucrează la relaxarea semnificativă a condițiilor în care o persoană poate obține cetățenie germană.

Guvernul de la Berlin pregătește o reformă radicală a legislației privind obținerea cetățeniei germane de către străini, prin simplificarea procedurii. Mai multe particularități ale acestui efort legislativ au fost detaliate de către purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Germania, citat de AFP.

Ce se schimbă cu cetățenia germană, ce rămâne la fel

După o perioadă de ședere în Germania de 5 ani, te vei putea naturaliza, vei putea primi cetățenie. La momentul de față, valoarea este de 8 ani de zile de locuit în orice colț al țării. În plus, există circumstanțe mai mult sau mai puțin extraordinare în care valoarea de 5 ani poate fi redusă și mai mult decât atât.

De exemplu, dacă un străin se integrează foarte bine în Germania, fapt demonstrat prin performanțele sale la școală sau la locul de muncă, perioada de ședere poate fi redusă la trei ani. Din acel moment, poți începe demersurile de obținere a cetățeniei.

Mențiunile de mai sus vin în completarea altor particularități tot din spectrul naturalizării. De exemplu, în cazul generației de lucrători imigranți care au ajuns în Germania în anii `70, urmează să fie facilitată cetățenia, în contextul în care ”integrarea lor nu a fost încurajată timp de mai mulți ani”, după cum a atras atenția același purtător de cuvânt.

Un alt aspect important care până acum a fost imposibil ține de obținerea cetățeniei germane pe lângă o altă cetățenie. De exemplu, dacă erai român și vroiai cetățenie germană, trebuia să renunți la cetățenia română, aspect de care mulți nu sunt încântați. În mod previzibil, existau și țări în care această regulă nu se aplica, iar lista lor va fi extinsă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele