Săracă țară bogată: România nu prea mai produce nimic, am ajuns la mâna altora, dependenți de importuri masive, inclusiv din Ungaria
Dacă odinioară industria românească reușea să producă și să exporte fel și fel de produse autohtone, acum situația stă cu totul și cu totul diferit. Am ajuns să fim o mare țară importatoare, din păcate, iar cel mai trist lucru este că depindem de țări din regiune cărora am avea tot potențialul să le facem concurență pe piață.
De asemenea, un alt aspect deosebit de îngrijorător este acela că suntem mari importatori de produse agroalimentare.
Un semnal de alarmă în acest sens este tras chiar de către directorul Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Oficialul nu vede deloc cu ochi buni faptul că România importă masiv produse agroalimentare, pentru că, spune ei, odată cu produsele, luăm și inflația.
„Eu aş dori să pun în discuţie – şi poate e loc de o dezbatere foarte largă – cât importă România inflaţie, cel puţin pe produsele agricole, în contextul în care ne aflăm. Poate găsim soluţii să nu mai avem o asemenea problemă într-o perioadă următoare, mai ales că nu este o problemă pe care o putem rezolva de pe o zi pe alta. Şi aş dori să vă dau numai câteva cifre din două planuri diferite.
Pe de o parte, inflaţia pe care o avem în ţările dezvoltate, pe produsele agroalimentare, este vorba de Germania. Germania a avut în octombrie în raport cu octombrie anul trecut o inflaţie de peste 20%, Polonia 22%, Olanda 14% şi Ungaria 40%. România a avut o inflaţie mare pe produsele agroalimentare, peste 20%. De ce am dat aceste cifre? Le dau şi pe următoarele. România este mare importatoare de produse agroalimentare cel puţin din cele 3 ţări importante: Germania, Ungaria, Polonia”, a semnalat președintele INS.
Acesta mai subliniază faptul că țara noastră este dependentă de ceea ce se produce în aceste ţări şi în egală măsură importăm aceste produse, dar importăm, vrem, nu vrem, şi această inflaţie.
Cândva, toată Europa importa de la noi. Acum suntem piață de desfacere pentru nemți, unguri și polonezi
Dacă ne uităm mai atent pe lista celor mai importate produse agroalimentare de către România, ni se vor ridica alte semne de întrebare sau, mai bine zis, alte semnale de alarmă. Am ajuns să importăm în procente uriașe chiar și bulion de roșii. De ce e atât de grav? Ei bine, roșia este un produs național și, cu toate acestea, nu știm să-l valorificăm aici, să-l transformăm în produs finit, să-l procesăm și să-l vindem noi pe piețele externe.
„La bulionul de roşii, care este incredibil, deci, până la urmă, roşia este un produs naţional, este un brand, dacă pot să spun aşa, raportul este aproape de 14 la 1. Practic, ponderea importului în consumul intern este de aproape 95%.
Toate acestea ce ne arată? Că suntem dependenţi de o piaţă europeană pe acele produse, la acele produse la care noi ar trebui să avem o contribuţie mare la ceea ce înseamnă piaţa europeană a acestor produse. Din păcate, sunt dezechilibre care au fost create în decurs de 30 de ani. Sunt dezechilibre care pot fi atenuate foarte greu într-o perioadă scurtă”, a mai precizat oficialul INS.