22 nov. 2022 | 12:14

Pensii majorate, bani pentru facturi, alocații mărite, vouchere pentru mâncare – lista măsurilor sociale care se aplică de la 1 ianuarie 2023

ACTUALITATE
Pensii majorate, bani pentru facturi, alocații mărite, vouchere pentru mâncare - lista măsurilor sociale care se aplică de la 1 ianuarie 2023

Guvernul de la București s-a reunit, luni seara, în ședință, iar lista măsurilor decise este una amplă. Aleșii din Cabinetul condus de premierul Nicolae Ciucă au adoptat o listă lungă de măsuri menite să ajute populația să traverseze criza inflaționistă din prezent.

Conform cifrelor oficiale, România are o rată anuală a inflației situată între 15 și 16%, iar aceasta se resimte în toată economia, unde asistăm la o creștere generalizată a prețurilor, una palpabilă și reală, care ne macină de la o lună la alta puterea de cumpărare.

În acest context sensibil, oamenii au nevoie de venituri mai generoase, pentru a-și putea menține puterea de cumpărare, pentru a-și putea permite în continuare același nivel de trai, fără să înceapă să facă sacrificii sau compromisuri, fără să renunțe la căldură, la mâncare sau la alte lucruri de strictă necesitate, mai ales că suntem în prag de iarnă.

Prin urmare, Guvernul a decis să crească veniturile, dar și să suplimenteze ajutoarele acordate pentru cele mai vulnerabile categorii sociale de la noi din țară. În primul rând, este vorba despre milioanele de pensionari care așteaptă cu sufletul la gură să vadă mai mulți bani în plicul adus de poștaș o dată pe lună, când sosește pensia.

Pe de altă parte, vorbim și despre copii, pentru care statul a decis să crească alocația și chiar s-o indexeze în ritmul inflației. Practic, atunci când vor apărea scumpiri în economie, veniturile celor mici vor crește automat, pentru ca părinții să fie susținuți să facă față cheltuielilor din ce în ce mai mari. De asemenea, pe lista noilor beneficiari ai măsurilor sociale intră și persoanele cu handicap, pentru care Executivul condus de Nicolae Ciucă a decis acordarea celei de-a 13-a indemnizații.

Văduvele și veteranii de război n-au fost uitați în cadrul ședinței de luni seara. Pentru ei, indemnizația primită de la stat va fi indexată în ritmul inflației, la fel cum am văzut că se va întâmpla cu alocațiile copiilor din România.

Un alt aspect important că, pe lângă majorarea generalizată a pensiilor, vârstnicii noștri vor primi în două tranșe și un ajutor bănesc substanțial, pentru a face față provocărilor financiare în lunile următoare.

Totodată, merită precizată și o altă măsură decisă deja aseară în cadrul coaliției de guvernare, respectiv aceea de a acorda pensionarilor cu venituri mici bani pentru a-și putea plăti facturile. Atât banii pentru facturi, cât și cei acordați în două tranșe, ca ajutor suplimentar, vin ca un supliment pe lângă majorarea cu 12,5% a pensiilor de care va beneficia toată lumea ieșită din câmpul muncii.

Cine primește bani mai mulți de la 1 ianuarie 2023

Detalii despre cuantumul acestor majorări a oferit, luni seara, președintele PSD Marcel Ciolacu. Oficialul a făcut o trecere în revistă a măsurilor sociale ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, conturând și care vor fi veniturile în plus de care se vor bucura categoriile social-vulnerabile din țara noastră. Iată ce a spus liderul social-democraților că urmează să se aplice din prima lună a anului viitor, în materie de ajutoare date de stat:

„Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susținerea din partea statului trebuie să meargă în proporție mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice.

Și aici mă refer atât la persoanele active – salariații cu salariu minim – prin creșterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiți de taxe), cât și la cei care au muncit o viață și cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent.

Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD.

Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.

De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.

În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație.

Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%.

De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației”, a prezentat liderul PSD, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Să nu uităm nici de salariul minim

Totodată, de la 1 ianuarie 2023, intră în vigoare și majorarea, la 3.000 de lei brut, a salariului minim pe economie, conform unei propuneri a Ministerului Muncii.

Românii încadrați pe piața muncii cu venitul minim câștigă la această oră puțin peste 1.500 de lei, în mână, lună de lună. De altfel, unii patroni au decis să majoreze salariul minim cu acei 200 de lei neimpozabili, dar companiile nu sunt obligate să aplice această majorare. Prin urmare, acești români se vor bucura, din prima lună a anului viitor, de o majorare cu aproximativ 250 de lei net a venitului lor lunar, ceea ce pentru mulți poate reprezenta o sumă frumoasă, ce-i poate ajuta să mai diminueze din povara scumpirilor.

Începând cu 1 ianuarie 2023, în România, pentru un program de lucru normal, salariul de bază minim brut garantat în plată se stabilește la 3000 de lei lunar, cu o medie de ore lucrate egală cu 165. Potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului pe care îl găsești pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), discutăm de o creștere de 17,6%. Se pare că de această majorare vor beneficia aproximativ 2.181.134 de salariați din România, oameni care au la această oră salariul mai mic decât valoarea cu pricina.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră”, transmit guvernanții.