România ”face legea” în Europa când vine vorba de bani: cum am ajuns să fim pe primul loc în UE
Institutul European de Statistică a publicat cea mai recentă analiză referitoare la performanța economică a statelor din comunitatea europeană. Spre surprinderea tuturor, România a ieșit în fruntea clasamentului, chiar dacă nu vorbim de performanțe fabuloase.
La ceva timp după ce s-a încheiat al treilea trimestru fiscal, Eurostat a publicat o analiză referitoare la creșterea economică din regiune defalcată pe țări, dar și la nivelul întregii Uniuni Europene. Cu această ocazie, aflăm că Produsul Intern Brut al UE a înregistrat o creștere de 0,2% în ultimul trimestru comparativ cu precedentele trei luni. Un pic șocant este însă alt aspect, deși vorbim de o creștere economică de doar 1,3%, România și Cipru se află pe primul loc în zona euro când vorbim de avans economic de la un trimestru la altul.
Probabil singura victorie a României în 2022
De la un an la altul, PIB-ul celor 19 state care au aderat la moneda euro a crescut cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2022. Pe de altă parte, în întreaga Uniunea Europeană, Produsul Intern Brut s-a bucurat de o creștere de 2,4%. Dacă analizăm situația din această perspectivă, trimestrul trei din 2022 versus trimestrul trei din 2021, clasamentul creșterilor la nivel european este următorul, Cipru – 5,4%, Portugalia 4,9% și România 4,7%. În consecință, atât de la un trimestru la altul, cât și de la un an la altul, românii și-au găsit loc pe podium.
Dacă analiza Comisiei Europene se dovedește a fi corectă, veștile bune din punct de vedere financiar și economic s-au cam încheiat pe 2022. În ultimul trimestru din acest an, se vehiculează o contractare a economiei europene, tendință descendentă ce va continua și în primul trimestru al anului următor. Aceasta va fi o consecință a creșterii prețurilor la energie și a majorării dobânzilor, particularități de piață care vor limita cheltuielile, creditarea și încrederea în piață.
Deși ai fi tentat să crezi altceva, România nu se află sub nicio formă într-o situație bună economică. Ca referință, INS a confirmat creșterea de 1,3% de la trimestrul doi la trimestrul trei din 2022, dar a confirmat că acea creștere este mai mică decât cele 1,8% procente pe plus de la T1 la T2. Din acest punct de vedere, trendul este descendent și îngrijorător.