07 nov. 2022 | 14:51

Ucraina se rupe de Biserica Ortodoxă Rusă și trece pe stil nou. Când va sărbători Crăciunul, data a fost schimbată

ULTIMA ORĂ
Ucraina se rupe de Biserica Ortodoxă Rusă și trece pe stil nou. Când va sărbători Crăciunul, data a fost schimbată

Vreme îndelungată, ucrainenii au sărbătorit Crăciunul la 7 ianuarie, data la care s-a născut Iisus Hristos conform calendarului iulian (rit vechi). Însă, după invazia lui Vladimir Putin din februarie, Biserica Ortodoxă din Ucraina permite, pentru prima dată, ca evenimentul religios să fie celebrat la 25 decembrie, într-o îndepărtare de Rusia și apropiere de Occident.

Schimbare majoră în Biserica Ortodoxă Ucraineană

Credincioșii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul în data de 7 ianuarie, întrucât calendarul iulian este decalat cu 13 zile faţă de cel gregorian. După Revoluția Rusă, bolșevicii s-a aliniat Vestului din motive pragmatice, dar Patriarhia Moscovei a revenit la datina veche.

De-a lungul timpului, problema sărbătorilor de iarnă a fost intens dezbătută în Ucraina. În mod tradițional, Biserica Ortodoxă Ucraineană celebrează Crăciunul la 7 ianuarie, odată cu Patriarhia Moscovei, care a binecuvântat agresiunea Kremlinului. Se știe că Patriarhul Kirill, șeful BOR, este un susținător înfocat al lui Putin, susținând inclusiv că soldații ruși care mor pe front vor fi iertați de toate păcatele lor.

Crăciunul va fi sărbătorit la 25 decembrie

Procesul de schimbare a datei Crăciunului în Ucraina a început încă din 2017, când guvernul a decis ca ziua de 25 decembrie să fie nelucrătoare, iar Biserica Ortodoxă a permis slujbele. Însă, la o ședință a sinodului din octombrie și în urma solicitărilor, Mitropolia de la Kiev a anunțat că parohiile pot oficia liturghia de Nașterea Domnului (după calendarul gregorian), dacă doresc. Schimbarea afectează aproape 7.000 de biserici din toată țara.

Credincioșii vor să țină calendarul gregorian

Într-un interviu pentru The Guardian, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, arhiepiscopul Evstrati Zoria, a spus că vor fi colectate date pentru a vedea câți credincioși au participat la slujba din 25 decembrie.

„Nu vrem să forțăm pe nimeni. Înțelegem că asta nu rezolvă nimic. Eu personal voi decide ce să fac după ce vorbesc cu enoriașii mei. Este mai bine să promovăm acest proces încet și cu succes. Înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, o treime dintre enoriași doreau să se mute Crăciunul după calendarul gregorian”, a explicat el.

Patriarhia de la Kiev se dezice de Kiril al Rusiei

Începând cu anul 2019, 1.600 de parohii au trecut la Biserica Ortodoxă a Ucrainei de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, care, până de curând, i-a fost fidelă Moscovei. Recent, Patriarhia de la Kiev s-a distanțat de Kiril, iar jumătate dintre episcopii nu-l mai menționează în rugăciuni.

Petro Poroșenko, predecesorul lui Volodimir Zelenski, a vrut să oblige Biserica Ortodoxă Ucraineană să-și schimbe numele în Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina, dar mișcarea nu a avut succes după ce partidul pro-Kremlin Blocul Opoziției, acum scos în afara legii, a făcut apel la Curtea Constituțională.

Renunțarea la ritul vechi și sărbătorirea Crăciunului la data de 25 decembrie fac parte dintr-un proces național mai amplu de excludere a simbolurior Rusiei și comunismului, început în 2014, când președintele Putin a anexat Peninsula Crimeea. Statuile lui Vladimir Lenin au fost înlăturate, iar ministrul Culturii a numit un expert care să decidă ce este de făcut cu monumentele sovietice și denumirile străzilor după Lev Tolstoi și Aleksandr Pușkin.